Președintele clubului de fotbal FC Barcelona, Joan Laporta, a declarat, joi, că argentinianul Leo Messi ‘ar trebui să aibă o statuie’ pe noul Camp Nou și a spus că administrația ‘lucrează la asta’, deși a adăugat că, pentru a realiza acest omagiu, ‘familia trebuie să fie de acord’, informează AFP.
‘Sunt sigur că Messi se va întoarce la Barcelona când își va încheia cariera profesionistă la Inter Miami. Nu știu ce va face, dar știu că ușile Barcelonei sunt mereu deschise pentru el. Messi merită cel mai frumos omagiu din lume. Ar trebui să aibă o statuie pe Camp Nou, este corect’, a declarat oficialul.
Laporta a rostit aceste cuvinte în timpul prezentării cărții 'Am locuit în La Masia', scrisă de jurnalistul Xavi Torres (TV3), care documentează istoria acestei celebre academii de juniori și centrul de antrenament al Barcei și a celor 1.007 sportivi care au trecut prin ea de la înființarea sa în 1979 până la sfârșitul sezonului trecut.
'La Masia este neprețuită. Nu avem La Masia pentru a genera randament financiar. Antrenăm oameni și sportivi pe care vrem să îi vedem că ajung în prima echipă, iar dacă nu reușesc, vrem să fie oameni care se pot apăra singuri în viață și în lumea fotbalului', a declarat președintele clubului catalan.
Laporta a declarat că La Masia 'nu este o fabrică, este o casă în care locuiește un grup de oameni care formează o familie' și a opinat că această instituție a supraviețuit de-a lungul anilor 'datorită visului tuturor locuitorilor de a juca pentru Barça'.
Președintele, care a subliniat rolul acestei baze ca 'școală a valorilor', a comentat că speră că în viitor se va putea vedea o imagine precum cea de la gala 'Balonul de Aur' din 2010, când Leo Messi, Andres Iniesta și Xavi Hernandez au dominat podiumul.
'Dintre cei zece jucători cu cele mai multe apariții în istoria Barcelonei, nouă provin din academie. Este ceva unic', a subliniat autorul, care estimează la 18 din 718 numărul de jucători care au trecut prin La Masia și au depășit 100 de apariții în prima echipă, deși Pau Cubarsi și Fermin Lopez se vor alătura în curând acestei liste.
