Selecționata Croației s-a calificat la Cupa Mondială de fotbal din 2026, după ce a învins formația Insulelor Feroe cu scorul de 3-1, vineri seara, pe teren propriu.
Insularii au deschis scorul prin Geza David Turi (16), dar gazdele au egala prin Josko Gvardiol (23). Petar Musa (57) și Nikola Vlasic (70) au asigurat victoria croaților.
Olanda are de îndeplinit o formalitate, după ce a remizat cu Polonia, 1-1, față de care are un avans de trei puncte și un golaveraj net superior înaintea ultimei partide, contra Lituaniei.
Polonezii au marcat primii, prin Jakub Kaminski (43), dar oaspeții au egalat imediat după pauză, prin Memphis Depay (47).
Germania și Slovacia continuă să fie umăr la umăr înaintea meciului direct de luni. Germania a trecut de Luxemburg cu 2-0, în deplasare, prin dubla lui Nick Woltemade (49, 69). La gazde, fundașul Vahid Selimovic (FC Hermannstadt) a fost rezervă. Slovacia a câștigat in extremis în fața Irlandei de Nord, cu 1-0, grație golului reușit de Bobcek (90+1).
Muntenegru a câștigat în Gibraltar cu 2-1, fundașul Risto Radunovic (FCSB) jucând în prima repriză la oaspeți.
Surpriza zilei a fost produsă de Malta, care s-a impus cu 1-0 în Finlanda.
Rezultatele de vineri:
Grupa A
Luxemburg - Germania 0-2
A marcat: Nick Woltemade 49, 69.
Slovacia - Irlanda de Nord 1-0
A marcat: Tomas Bobcek 90+1.
Cartonaș roșu: Daniel Ballard (Irlanda de Nord) 90+9.
Clasament
loc echipa M V E Î GM-GP P
1 Germania 5 4 0 1 10-3 12
2 Slovacia 5 4 0 1 6-2 12
3 Irlanda de Nord 5 2 0 3 6-6 6
4 Luxemburg 5 0 0 5 1-12 0
Grupa G
Finlanda - Malta 0-1
A marcat: Jake Grech 81.
Polonia - Olanda 1-1
Au marcat: Jakub Kaminski 43, respectiv Memphis Depay 47.
Clasament
loc echipa M V E Î GM-GP P
1 Olanda 7 5 2 0 23-4 17
2 Polonia 7 4 2 1 11-5 14
3 Finlanda 8 3 1 4 8-14 10
4 Malta 7 1 2 4 2-16 5
5 Lituania 7 0 3 4 6-11 3
Grupa L
Croația - Feroe 3-1
Au marcat: Josko Gvardiol 23, Petar Musa 57, Nikola Vlasic 70, respectiv Geza David Turi 16.
Gibraltar - Muntenegru 1-2
Au marcat: Liam Jessop 20, respectiv Vasilije Adzic 33, Nikola Krstovic 42 - penalty.
Clasament
loc echipa M V E Î GM-GP P
1 Croația 7 6 1 0 23-2 19
2 Cehia 7 4 1 2 12-8 13
3 Feroe 8 4 0 4 11-9 12
4 Muntenegru 7 3 0 4 6-14 9
5 Gibraltar 7 0 0 7 3-22 0
Legendă: M - meciuri, V - victorii, E - egaluri, Î - înfrângeri, GM - goluri marcate, GP - goluri primite, P - puncte
Câștigătoarele celor 12 grupe preliminare se vor califica direct la CM 2026. Pentru celelalte patru locuri disponibile pentru zona europeană se vor bate cele 12 formații clasate pe locul secund în grupe și cele mai bine clasate câștigătoare de grupe din Liga Națiunilor, ediția 2024-25, care nu s-au calificat prin intermediul preliminariilor.
