Grupul american de investiţii Carlyle analizează posibilitatea de a cumpăra activele internaționale ale companiei ruse de petrol Lukoil, au declarat pentru Reuters trei surse familiare cu discuțiile.
Mișcarea vine în contextul în care SUA au impus sancțiuni Lukoil și au blocat încercarea acesteia de a vinde activele către traderul elvețian Gunvor, înaintea termenului-limită de 21 noiembrie.
Active evaluate la 22 de miliarde de dolari
Lukoil, care produce aproximativ 2% din petrolul mondial, încearcă să își vândă operațiunile din străinătate, ce reprezintă 0,5% din producția globală de petrol și sunt evaluate la circa 22 de miliarde de dolari.
Una dintre surse a precizat că acum Carlyle se află în faze incipiente ale analizei și intenționează să solicite o licență (aprobarea prealabilă) din partea guvernului SUA pentru a putea cumpăra activele. Aşadar, compania ar putea, totuși, renunța la tranzacție.
Carlyle a informat deja Lukoil cu privire la intenția sa, a adăugat o altă sursă.
De ce ar avea Carlyle șanse mai mari decât Gunvor
Gunvor renunțase la achiziție după ce Trezoreria SUA și-a exprimat intenția de a bloca tranzacția, numind traderul elvețian un „pion al Kremlinului”.
„Carlyle este mult mai bine poziționată pentru a obține aprobarea SUA”, a spus Adi Imsirovic, fost șef al tradingului de petrol la Gazprom și director al Surrey Clean Energy.
Lukoil a cerut o prelungire a termenului-limită de 21 noiembrie privind tranzacțiile permise. Experții avertizează însă că analiza activelor ar putea necesita timp suplimentar.
„Carlyle poate face o achiziție avantajoasă, dar întrebarea este dacă va primi timpul necesar pentru a evalua corect activele”, a declarat Dan Pickering, director de investiții la Pickering Energy Partners.
O rețea globală complexă
De-a lungul deceniilor, Lukoil a fost cel mai activ jucător petrolier rus pe piețele internaționale, deținând trei rafinării în Europa (inclusiv Petrotel de la Ploieşti), participații în zăcăminte din Kazahstan, Uzbekistan, Irak, Mexic, Ghana, Egipt și Nigeria, precum și sute de stații de carburanți, inclusiv în Statele Unite.
Noile sancțiuni americane au perturbat operațiunile companiei, complicând și mai mult procesul de vânzare.
Carlyle, una dintre cele mai mari firme globale de investiții, administrează active totale de 474 de miliarde de dolari.
