Daniel Bîrligea, pedepsit aspru de FCSB: Sancțiunea anunțată de campioana României

Daniel Bîrligea, pedepsit aspru de FCSB: Sancțiunea anunțată de campioana României
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Daniel Bîrligea a fost pedepsit aspru de FCSB după ce a fost eliminat în meciul cu Hermannstadt.

Atacantul a văzut două cartonașe galbene în doar trei minute și a fost eliminat pentru proteste.

Drept urmare, FCSB a decis să-l amendeze cu 20 de mii de euro.

„E debandadă la echipa asta, nu înțelegi? Eu n-am văzut nicăieri în Europa să vociferezi la arbitri ca jucătorii mei. Am văzut, mai greșești, dar jucătorii ăia din afară mai țin cont!

Așa obrăznicie? Una-două, Tănase se supără. Una-două, Olaru ridică mâinile, țipă la arbitru. Bîrligea… Îți dai seama? E adevărat, trebuia să-i dea fault la primul galben, l-a ținut de tricou.

I-am zis lui Mihai să-i dea 20.000 de euro amendă, să stea în tribună, să se învețe minte. Dacă nu, o să angajez unul de disciplină, care să se ocupe de amenzi. O să îi dau amenzi până se potolește!

Nu există în toată Europa așa ceva, așa debandadă nu există. Din moment ce știm, din moment ce lui Bîrligea i se spune dinaintea meciului să nu mai vocifereze, lui Olaru și lui Tănase să nu mai înjure…", a spus Gigi Becali la DigiSport.

FCSB a terminat la egalitate cu Hermannstadt în deplasare, scor 3-3, în etapa a 16-a din Superliga.

După acest rezultat, FCSB este pe locul 9, cu 20 de puncte, 5 sub locul de play-off.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇