Carmen Herea, calificată în semifinalele turneului de la Austin (WTA 125)

Carmen Herea, calificată în semifinalele turneului de la Austin (WTA 125)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Jucătoarea română de tenis Carmen Andreea Herea s-a calificat, vineri, în semifinalele turneului WTA 125 de la Austin (Texas), dotat cu premii totale de 115.000 de dolari, după ce a învins-o pe americanca Malaika Rapolu, cu 6-1, 6-3.

Herea (19 ani, 775 WTA), beneficiara unui wild card, a obținut cel mai bun rezultat al carierei, după un meci de numai 63 de minute.

Herea, studentă la Universitatea din Texas, a înfruntat-o în premieră pe Rapolu (22 ani, 461 WTA).

Andreea Herea și-a asigurat un cec de 5.800 de dolari și 49 de puncte WTA.

În penultimul act, Herea o va întâlni pe mexicanca Renata Zarazua (28 ani, 82 WTA), a treia favorită.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din tenis!