După victoria de sâmbătă seara din Liga 1, scor 2-0 împotriva celor de la Universitatea Cluj, FCSB și-a anunțat oficial numirea unui nou director sportiv.
Prin vocea patronului său Gigi Becali, FCSB anunță că Florin Cernat (45 de ani) va fi noul director sportiv de la echipa campioană.
Asta după ce zilele trecute, Mihai Stoica, managerul general al campioanei, declarase că noul director sportiv va fi numit zilele viitoare. Noul director sportiv va fi responsabil cu aducerea de jucători noi din străinătate. Chiar dacă cele două părți încă nu au bătut palma, întrucât Becali vrea totuși să fie sigur că Florentin Pandele, primarul din Voluntari, este de acord cu venirea lui Cernat la FCSB.
Cernat, fostul mare jucător de la Dinamo Kiev, activează în prezent ca director sportiv la clubul din Liga 2, ocupant al locului 7, FC Voluntari.
„I-am spus lui MM: «Nu pot, decât dacă iau OK-ul de la finul, de la Pandele». Nu pot să iau angajatul finului, să spun: «Hai, lasă-l pe finul și vino la mine».
Am zis: «Cere dezlegare de la Pandele, că e finul meu, apoi poți să vii». Eu am încredere în ce spune MM. Zice că avem nevoie, că se pricepe, că se duce să vadă jucători. Acum e un jucător pe care trebuie să se ducă să-l vadă el. Nu vă spun care.
Trebuie să avem cercetători, pentru că fotbalul se joacă la mijlocul terenului! Dacă n-ai mijlocul puternic, e problemă!”, a spus Gigi Becali, după victoria de la U Cluj, sâmbătă seara, la emisiunea „Fotbal Show”, de la Digi Sport.
De-a lungul carierei, Florin Cernat a jucat la Oțelul Galați, Dinamo, Dinamo Kiev, Hajduk Split, Karabukspor, Rizespor, Viitorul și FC Voluntari. El este finul de cununie al lui Mihai Stoica, și el gălățean.
D.A.
