După două conferințe de presă pe care administrațiile PSD i le-a bruiat, Nicușor Dan a formulat o plângere penală.
Prin aceasta, candidatul susținut de PNL și USR la postul de primar general al Capitalei acuză mai multe persoane – printre care și pe primarul Sectorului 5, Daniel Florea – de abuz în serviciu și delapidare.
”După cum știți, în urmă cu două săptămâni, o conferință a mea a fost bruiată de viceprimarul Capitalei, iar în urmă cu câteva zile o altă conferință de presă a fost bruiată de angajații și de mașinile de la serviciul de salubritate al Sectorului 5, care au claxonat.
Sunt două probleme aici. Una e politică și trebuie să și-o asume președintele PSD București, Gabriela Firea.
Pentru că e o problemă legată de cine este, până la urmă, proprietarul domeniului public. Iar proprietari ai domeniului public suntem noi toți, cetățenii, care avem dreptul să desfășurăm activități pe el. Nu este moșia primarului și nici a subordonaților lui.
Președintele PSD București trebuie să spună public dacă se delimitează de cei care le-au comis. Iar dacă se delimitează, să ne spună ce măsuri a luat împotriva celor care le-au comis.
În al doilea rând, vorbim și despre altceva aici: despre o companie care aparține Sectorului 5 și care e plătită din banii noștri (și care a participat la o acțiune menită să îi bruieze conferința de presă lui Nicușor Dan – n.red.).
Acum vorbim despre latura penală. La acțiunea de acum câteva zile, au fost folosiți bani publici și angajați ai unei companii de salubritate pentru a împiedica desfășurarea unei conferințe de presă.
A venit poliția națională. Dar nu vrem să se rămână totul la sancționarea unor șoferi care au claxonat.
Vinovați sunt primarul Sectorului 5 (Daniel Florea – n.red.), șeful Poliției Locale a Sectorului 5 și șeful companiei de salubritate a Sectorului 5.
Infracțiunile sunt delapidare și abuz în serviciu, alături de tulburarea liniștii publice pentru că, așa cum am spus, s-au folosit bani publici pentru această acțiune.
Plângerea este de competența Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București pentru că, așa cum am spus, primarul Sectorului 5 are și calitatea de avocat (suspendat pe durata mandatului)”, a apreciat Nicușor Dan.
Acesta a mai spus că – așa cum cere procedura în condițiile pandemiei – sesizarea va fi depusă prin email și poștă.
USR Sector 5 anunțase încă de zilele trecute că a înaintat o plângere către DNA în acest caz.