Bolojan spune că la companiile de stat se mimează tăierile: La Romatsa și-au mărit salariile la aproape 20.000 de euro

Bolojan spune că la companiile de stat se mimează tăierile: La Romatsa și-au mărit salariile la aproape 20.000 de euro
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Premierul Ilie Bolojan spune că statul nu e neputincios, ci a tolerat ani la rând adoptarea de legi proaste care au permis managerilor din companiile publice să-și facă contracte de management pe mai mulți ani fără nicio condiție de performanță. El a dat ca exemplu Romatsa, unde conducerea și-a majorat anul acesta salariile la aproape 20.000 de euro net pe lună.

Declarațiile premierului vin în contextul prezentării unui studiu Ipsos la Antena 1, care arată că 60% dintre români consideră că guvernul ar trebui să rezolve ca prioritate corupția din instituțiile publice. Pe locul doi se situează inflația și scumpirile (53%), urmată de politica fiscală și transparența cheltuielilor publice (39%), relatează Mediafax.

„Statul nu este neputincios, dar prin tolerarea de către miniștri în ultimii ani, prin legi care au fost adoptate prost, prin proceduri care au debalansat lucrurile, într-o bună parte din companii, oamenii uzitând de legi altfel normal gândite, și-au făcut contracte de management pe câțiva ani de zile", a explicat Bolojan.

Dublări de salarii tolerate la ministere

Premierul a subliniat că aceste contracte nu pun condiții ca managerii să facă performanță, astfel că aceștia „n-au niciun fel de motivație, niciun fel de forțare pentru a face performanță".

Bolojan a dat ca exemplu Romatsa, unde conducerea și-a majorat anul acesta salariile de la 72.000 de lei lunar la 142.000 de lei lunar brut. „Asta înseamnă, vă puteți da seama, aproape 20.000 de euro salariu net. În momentul în care o companie de tip monopolist, care își încasează veniturile în orice condiții, are astfel de dublări de salarii pe lună, chiar dacă sunt teoretic acoperite de spații legale, sunt total anormale", a declarat premierul.

Un alt caz prezentat de Bolojan este cel al Administrației Canalelor Navigabile, unde directorii și-au dublat salariile în condițiile în care profitul companiei a scăzut foarte mult.

"Ministerele au o mare responsabilitate pentru că au tolerat până acum astfel de contracte. Acum, tot ce ajunge în guvern este verificat în așa fel încât să le punem condiții acolo unde, de exemplu, ai pierderi. Nu mi se pare normal să primești an de an o subvenție tot mai mare, să-ți dea statul bani din banii pe care împrumutăm pentru că nu-i avem și, în timpul ăsta, să nu-ți reduci nicio cheltuială, să nu iei nici o măsură și iei nevoie de planuri de rezultate", a afirmat premierul.

Niște forme fără fond

Bolojan a mai spus că s-au dat nişte legi care au creat posibilitatea să se facă corecţii la autorităţile de reglementare care au salarii mari, însă cei care pun în practică aceste legi de fapt îşi bat joc de lege iar în loc să se reducă salariile, se recuce din grile de salarizare.

"Corectarea nedreptăţilor se face în două feluri. În primul rând, ai nevoie de legi care să creeze un cadru necesar ca să le poţi îndrepta şi foarte important, să ai oameni care chiar fac asta. Gândiţi-vă, de exemplu, că s-au dat nişte legi care au creat posibilitatea să se facă corecţii la autorităţile de reglementare care au salarii mari.

Problema este că cei care pun în practică aceste legi, pot să o facă, într-adevăr, respectând spiritul legii sau, respectând litera legii, de fapt îşi bat joc de lege. Şi atunci, gândiţi-vă, că dacă vrei să reduci posturi, ai două posibilităţi, să mimezi asta, din păcate, asta s-a întâmplat în mare parte, pentru că au redus posturi vacante. S-a încercat asta şi în administraţie şi de aceea, atunci când a depins direct de mine, am solicitat să o facem cum trebuie, să nu ne batem joc de cetăţeni, pentru că oamenii vor vedea că doar mimăm reducerea", a spus premierul, potrivit News.ro.

El a precizat că, în loc să se reducă posturile efective, s-au redus în mare parte posturi vacante.

"În loc să reduci salarii, acolo unde, în mod evident, sunt mult peste ceea ce ar trebui să fie, reduci din grile de salarizare. (..) Acest tip de măsuri care sunt puse în practică de oameni, iertaţi-mă, rău intenţionaţi, care nu înţeleg că nu mai merge cum a mers, nu fac decât să consolideze în ochii cetăţenilor că aceste măsuri, de fapt, sunt nişte forme fără fond şi asta am încercat să fac în această perioadă, să lupt împotriva unor astfel de măsuri", a subliniat premierul.

Bolojan a precizat că inclusiv ceea ce s-a propus legat de pensionarea magistraţilor, nişte măsuri cât se poate de clare, inclusiv legat de administraţie, înseamnă efectiv corecţii şi aducerea unor venituri, indiferent de ce domeniu, la valoarea care o poate duce această ţară şi la o valoare decentă, aşa cum este în toate ţările europene.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇