Două familii influente s-au aliat în afaceri cu statul și au creat un pol semnificativ de putere în Banat.
Una dintre ele este familia milionarului Ion Bejeriță, apropiat de Sorin Grindeanu și fin de cununie al baronului PSD, Ion Mocioalcă.
În afara de contracte publice, Bejeriţă s-a lipit și de un dosar penal cu prejudiciu major, dar care stagnează de ani de zile prin instanţele din vestul țării.
Cealaltă este familia procuroarei Carmen Vrânceanu, șefa DIICOT Caraș-Severin, care a solicitat anul trecut reporterilor RISE Project să-și divulge sursele de informații dintr-o investigație despre trafic de migranți.
Cazul a fost inclus în raportul pe 2024 despre drepturile omului în România, publicat anual de Departamentul de Stat al SUA.
Cele doua familii se intersectează prin numeroase tranzacții directe, dar își fac și alte tipuri de servicii cu finalitate financiară de zeci de milioane.
De exemplu, Bejeriță a garantat pentru bonitatea Vrâncenilor la o licitație publică cu Ministerul Economiei, câștigată ulterior de aceștia. În plus, au participat împreună la alte achiziții publice.
La rândul lui, ca sa obțină un contract bănos de reabilitare a drumurilor județene, Bejeriță a fost girat de o firmă italiană investigată pentru legături cu organizațiile mafiote Camorra și ’Ndrangheta.
Companiile familiei Bejeriță ocupă astăzi o poziție dominantă în piață și sunt furnizori privilegiaţi în marile contracte de infrastructură din vestul țării.
A construit chiar și blocuri de lux în Pipera, unde șeful DNA a cumpărat apartament la preț de ofertă.
Alianța financiară cu familia procurorului care ar trebui să combată crima organizată din județ este relevantă în contextul în care ambele afaceri înghit sistematic fluxuri mari de bani publici.
Ion Bejeriță și Carmen Vrânceanu nu au dorit să discute cu reporterii RISE.
Soții Carmen și Cătălin Vrânceanu au divorțat la notar, vara aceasta, pe parcursul documentării RISE despre conexiunile politico-financiare ale familiei. Relatările noastre însă vizează afacerile din timpul căsniciei.
Citește primul episod din seria “Stăpânii din Banat” pe RISE Project.
