Fondul Monetar Internațional (FMI) a revizuit în scădere estimările privind creșterea economiei românești în acest an, până la 1%, de la 1,6% cât prognoza în luna aprilie și 3,3% cât era avansul indicat în luna octombrie a anului trecut, arată cel mai recent raport „World Economic Outlook” (WEO), publicat marți de instituția financiară internațională.
De asemenea, FMI și-a redus la jumătate estimările privind avansul PIB-ul României în 2026, până la 1,4%, de la 2,8% cât prognoza în primăvară.
Instituția financiară internațională este mai pesimistă și când vine vorba de progresele României în diminuarea deficitului de cont curent. Potrivit celor mai noi estimări, acesta se va reduce doar până la 8% din PIB în 2025, față de o scădere până la 7,6% din PIB prognozată în primăvară.
Semne mai bune pentru anul viitor
În schimb, FMI este mai optimist cu privire la situația de anul viitor, când deficitul de cont curent al României ar urma să se reducă până la 6,6% din PIB, o performanță semnificativ mai bună decât un deficit de 7,4% din PIB prognozat în luna aprilie.
FMI a revizuit în mod semnificativ și prognozele privind evoluția prețurilor de consum în România, care ar urma să înregistreze o medie anuală de 7,3% în 2025 și una de 6,7% în 2026. Comparativ, în luna aprilie, Fondul miza în cazul României pe o creștere medie anuală a prețurilor de 4,6% în 2025, respectiv 3,1% în 2026.
În privința ratei șomajului în România, FMI indică faptul că aceasta va crește până la 5,9% în 2025, de la 5,4% în 2024, pentru a se reduce ușor la 5,8% în 2026. Comparativ, în aprilie miza pe o stabilizare a ratei a șomajului la 5,4% în 2025 și o scădere până la 5,2% în 2026.
Cum vede Fondul evoluția inflației
Previziunile au fost publicate cu prilejul reuniunilor de toamnă ale Fondului Monetar Internațional (FMI) și Băncii Mondiale (BM), care se desfășoară săptămâna aceasta la Washington.
În cazul României, noile previziuni sunt identice cu cele incluse în raportul prezentat în luna septembrie, la finalul vizitei la București a misiunii Fondului.
"FMI se așteaptă ca economia să crească gradual, la un nivel moderat, pe fondul consolidării fiscale. PIB-ul României ar urma să înregistreze o expansiune de 1% în 2025 și de 1,4% în 2026, accelerarea investițiilor finanțate prin programul "NextGenerationEU" compensând parțial moderarea consumului privat, provocat de inflația temporar ridicată și efectele consolidării fiscale.
Inflația ar urma să rămână la un nivel ridicat în următoarele 12 luni, înainte de a scădea sub marja de toleranță a BNR, până la finalul lui 2026", se arată în raportul prezentat la finalul vizitei misiunii în România.
FMI, mai optimist decât Banca Mondială
Totuși, chiar și după revizuire, FMI este mai optimist decât Banca Mondială când vine vorba de evoluția economiei românești.
Cele mai recente analize economice pentru Europa și Asia Centrală publicate săptămâna trecută de Banca Mondială arată că economia românească va înregistra un avans de doar 0,4% în acest an și unul de 1,3% anul viitor.
La București, ultimele estimări ale Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză indică o creștere a PIB de 0,6% în acest an și de 1,2% în 2026.