Românii care vor să economisească sau să investească în siguranță au din nou ocazia prin programul FIDELIS, ediția de toamnă, organizată de Ministerul Finanțelor. Campania de subscriere are loc între 10 și 17 octombrie 2025.
Cei care cumpără titluri de stat nu plătesc niciun impozit pe câștiguri, iar dobânzile anunțate sunt printre cele mai mari de pe piață. De asemenea, investiția este sigură, fiind garantată de stat.
Dobânzile oferite
În lei:
- până la 7,20% pentru titlurile cu scadență la 2 ani
- 7,60% pentru scadența de 4 ani
- până la 7,90% pentru scadența de 6 ani
În euro:
- până la 6,50% pentru scadența de 10 ani
- 4,15% pentru 3 ani
- 5,25% pentru 5 ani
Ofertă specială pentru donatorii de sânge
Ministerul Finanțelor păstrează și tranșa specială pentru „donatorii-investitori”:
- Dobândă de 8,20% pentru titlurile în lei cu scadență la 2 ani
- Prag minim redus la 500 de lei, față de 5.000 de lei pentru ceilalți investitori
- Plafon maxim de 100.000 lei
Cum poți investi
Titlurile de stat FIDELIS pot fi cumpărate de persoanele fizice cu vârsta de peste 18 ani, rezidente sau nerezidente în România, prin intermediul băncilor partenere: BT Capital Partners & Banca Transilvania, BCR, BRD și TradeVille (în parteneriat cu Libra Bank).
Valoarea nominală a unui titlu este de 100 lei pentru emisiunile în lei și 100 euro pentru cele în euro. Pragul minim de subscriere este de 5.000 lei sau 1.000 euro, cu excepția tranșei pentru donatori.
Titlurile sunt listate la Bursa de Valori București, ceea ce le permite investitorilor să le vândă oricând, înainte de scadență.
În cele 8 ediții FIDELIS derulate anul acesta, românii au investit peste 16,1 miliarde de lei, iar numărul donatorilor-investitori a depășit 26.600 de persoane.