Vremea se mai încălzește, dar vor mai fi ploi - prognoza meteo până la începutul lunii noiembrie

Vremea se mai încălzește, dar vor mai fi ploi - prognoza meteo până la începutul lunii noiembrie
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Meteorologii anunţă că, până la începutul lunii noiembrie, temperaturile se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă, posibil uşor mai coborâte în următoarele două săptămâni, în anumite regiuni.

În următorea perioadă ploile se opresc, dar spre sfârșitul lunii vor fi din nou precipitații mai abundente.

Săptămâna 6-13 octombrie

Valorile termice vor fi în general apropiate de cele specifice pentru această săptămână în cea mai mare parte a ţării, posibil uşor mai coborâte în regiunile vestice.

Regimul pluviometric va fi deficitar la nivelul întregii ţări, dar mai ales în regiunile sud-vestice.

Săptămâna 13-20 octombrie

Temperaturile medii vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, posibil uşor mai coborâte în regiunile intracarpatice.

Cantităţile de precipitaţii se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă la nivelul întregii ţări.

Săptămâna 20-27 octombrie

Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru acest interval, în toate regiunile.

Regimul pluviometric estimat pentru această perioadă va fi uşor excedentar în majoritatea regiunilor.

Săptămâna 27 octombrie - 3 noiembrie

Mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Cantităţile de precipitaţii vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii ţări.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇