În România, ziua de 24 martie 1999 a fost una plăcută, de început de primăvară, cu o temperatură de 20 de grade Celsius în timpul zilei, fără ploi, cu un cer străbătut de nori firavi, dar și de câteva avioane NATO, care aveau misiunea de a bombarda Belgradul.
Fosta Iugoslavie se destrămase în urma unui război intern, desfășurat între 1991 și 1995.
În 1999, forțele sârbe, conduse de Slobodan Miloșevici, se confruntă în Kosovo, o provincie a Serbiei la vremea respectivă, cu separatiștii albanezi din UCK. Conflictul produce o criză umanitară gravă, trupele sârbe fiind acuzate de reprimarea brutală a etnicilor albanezi din regiune.
SUA decide să intervină pentru a stopa uciderea civililor fără o rezoluție a Consiliului de Securitate a ONU din cauza faptului că Rusia și China urmau să se opună.
Bill Clinton, președintele SUA, cere forțelor aliate să acționeze. România, printr-un vot al Parlamentului, decide să lase avioanele NATO să folosească spațiul aerian în timpul operațiunilor militare, țara noastră vizând aderarea la Alianța Nord-Atlantică.
Rusia se opune violent deciziei SUA, susținându-l pe Slobodan Miloșevici și considerând operațiunea militară drept o umilință la adresa Kremlinului.
“Am anunțat NATO, le-am spus americanilor și germanilor: nu ne forțați spre acțiuni militare. Altfel va fi cu siguranță un război european și posibil unul mondial”, declara Boris Elțîn, președintele Rusiei, în data de 9 aprilie 1999.
Exact patru luni mai târziu, pe fondul eșecului elitei politice ruse, care a conștientizat că și-a pierdut influența internațională, Vladimir Putin devine prim-ministru. Înainte a deținut poziția de director FSB (fostul KGB), fiind protejatul și succesorul lui Elțîn.
Cei trei care au speriat Vestul
Începând cu primăvara acelui an, o parte a rețelelor de agenți și colaboratori ai SRI și SIE, construite de Virgil Măgureanu și Mihai Caraman, șefii celor două servicii secrete, numiți de Ion Iliescu după preluarea puterii, au început să intre în zona de acțiune a unor reprezentanți ai Kremlinului.
Iliescu, Caraman și Măgureanu, într-un fel sau altul au fost legați de Moscova și au lucrat pentru conducerea politică de acolo. De asemenea, cei trei au primit protecție și susținere din partea Kremlinului pe parcursul timpului, fiind propulsați la conducerea României după prăbușirea regimului dictatorial al lui Nicolae Ceaușescu.
Principala misiune pe care au primit-o Virgil Măgureanu și Mihai Caraman de la noul președinte Ion Iliescu a fost aceea de a infiltra cu agenți partidele istorice și cercurile sociale și economice care doreau orientarea României către Occident.
Uniunea Sovietică nu se prăbușise încă. Acest lucru urma să se întâmple abia în august 1991, iar după prăbușire, timp de patru ani, până în iunie 1995, când are loc întâlnirea de la Snagov, unde toate forțele politice decid orientarea României spre Occident, SRI și SIE, două servicii secrete nereformate, reușesc să-și creeze rețele și surse în toate mediile sociale, economice, culturale și politice românești din țară și străinătate.
Începând cu 1999, odată cu venirea la putere a lui Vladimir Putin, care promite refacerea puterii, influenței și gloriei fostei Uniuni Sovietice, agenții Kremlinului declanșează un război secret împotriva NATO și Uniunii Europene.
Prietenii Kremlinului
Marea vulnerabilitate a României a fost că SRI și SIE și-au păstrat angajații din perioada Ceaușescu și după 1990, iar aceștia erau cunoscuți, documentați și listați de Kremlin, mulți dintre ei colaborând cu KGB în contextul Războiului Rece și al blocului comunist. De exemplu, rețeaua Caraman timp de 10 ani (1960-1969) a extras documente din birourile NATO și le-a predat Moscovei.
Polarizarea socială și politică din România, începută în 1999, odată cu preluarea unor rețele de influență ale SRI și SIE de către FSB, s-a accentuat pe măsură ce Vladimir Putin a întețit războiul din umbră, l-a dezvoltat și diversificat cu ajutorul tehnologiei, transformându-l în ceea ce astăzi numim război hibrid.
Întreaga propagandă dusă de câteva posturi de televiziune, de partide politice (AUR, POT, SOS), de un număr politicieni, de influenceri, jurnaliști și artiști e efectul acelui proces de preluare, finanțare și dezvoltare, început la sfârșitul anului 1999.
De atunci, România s-a împărțit în două, o parte din societate care dorea o mai mare integrare europeană, mai puțină corupție, un sistem de justiție funcțional și o parte care a urmărit ca țara să rămână în urmă, fragilă și lipsită de apărare în fața Rusiei.
Această polarizare e ca o linie roșie ce despică întreaga societate, începând cu instituția prezidențială, agențiile guvernamentale, serviciile secrete și terminând cu presa, lumea culturală și sistemul de educație.
Un prim pas pe un teren minat
Pentru prima dată un președinte al României vorbește deschis despre uriașa vulnerabilitate a țării, una care a provocat colapsul sistemului democratic în alegerile de anul trecut prin anularea unui scrutin prezidențial, compromis de interferența Rusiei.
“Am intuiția că în spatele lui Călin Georgescu au fost niște oameni din corupția românească a anilor '90 - 2000. Am spus asta cu titlu de intuiție. Ca să ajungi de la intuiție la o probă, trebuie să verifici circuitul unor bani care s-au plimbat, poate prin criptomonede, poate prin paradisuri fiscale. Asta e dificil și ia timp”, a declarat Nicușor Dan, președintele României, într-un interviu la Euronews.
Faptul că de la cel mai înalt nivel al statului român se recunoaște existența acestei probleme e primul pas pe un teren minat, care ar trebui să vindece și să întărească societatea. E greu de spus cât va dura și dacă demersul lui Nicușor Dan va reuși.
Pe de altă parte, nu cred că trebuie pierdută această oportunitate de a bloca finanțările din Rusia, acum când e slabă și prinsă în vârtejul conflictului din Ucraina și de a face, în sfârșit, curățenie în agențiile de informații și instituțiile publice din țară, multe dintre ele parazitate sau compromise în urma interferențelor Kremlinului.
Și mai e ceva, nu cred că vreun lider politic de la București și-ar fi asumat un astfel de proces reformator dacă n-ar fi existat exemplul Maiei Sandu, președinta Moldovei, care în decurs de cinci ani a reușit să scoată Chișinăul de sub influența Moscovei.
Da, e adevărat, România e o țară mai mare și mai complicată, e în NATO și Uniunea Europeană, dar merită încercat. Cealaltă variantă, a indolenței și corupției, am văzut-o. L-a împins pe Călin Georgescu, candidatul Kremlinului, în finala prezidențială.