Sănătatea și productivitatea unei culturi depind de un echilibru perfect între nutrienții esențiali. Pe lângă macronutrienții binecunoscuți (azot, fosfor, potasiu), micronutrienții, deși necesari în cantități mult mai mici, joacă roluri biologice vitale. Printre aceștia, cuprul (Cu) se distinge prin importanța sa majoră. Cunoscut mai ales pentru proprietățile sale antifungice, cuprul este, de fapt, un element indispensabil în fiziologia plantelor, iar gestionarea corectă a nivelului său prin aplicarea de îngrășăminte specifice este crucială.
Rolurile cheie ale cuprului în metabolismul plantelor
Cuprul nu este un simplu element; este un catalizator și un component structural în numeroase procese biochimice. Printre cele mai importante funcții ale sale se numără:
- Sinteza clorofilei și respirația: cuprul este esențial pentru formarea clorofilei, pigmentul responsabil de fotosinteză. De asemenea, el participă direct la procesul de respirație al plantelor, fiind parte a enzimelor implicate în transferul de electroni.
- Rezistența la stres: joacă un rol vital în sporirea rezistenței la secetă și în reglarea aprovizionării cu apă a plantelor.
- Sinteza proteinelor: cuprul contribuie la sinteza proteinelor și este implicat în metabolismul azotului.
- Reproducerea și dezvoltarea: este necesar pentru germinarea semințelor, dezvoltarea polenului și formarea florilor și a boabelor.
Odată înțelese aceste roluri, devine evident de ce o simplă deficiență de cupru poate avea consecințe dezastruoase asupra recoltei.
Identificarea și cauzele carenței de cupru
Deficiența de cupru este o problemă serioasă care poate reduce recolta între 20% și 100%. Simptomele apar de regulă mai întâi pe vârfurile plantelor sau ale lăstarilor, deoarece cuprul este un element cu mobilitate redusă în plantă.
Simptome specifice ale carenței:
- Necroza meristemului apical: cel mai adesea, punctul de creștere al plantei (meristemul apical) se necrozează și moare, stopând creșterea în înălțime.
- La monocotiledonate (cereale): frunzele tinere se opresc din creștere, devin albicioase, se răsucesc începând cu vârful. Cerealele devin mai predispuse la cădere (frângere), prezintă flori puține și sterile, inflorescențele sunt diforme, iar maturarea boabelor este întârziată.
- La pomii fructiferi: se observă desfrunzirea prematură a lăstarilor anuali, sau chiar frângerea și moartea acestora (fenomenul de dieback). Scoarța poate deveni rugoasă și poate prezenta exudații gomoase prin fisuri.
Factorii care favorizează carența de cupru:
Deficiența de Cu apare cel mai des în anumite condiții de sol și de management nutrițional:
- Solurile nisipoase: au o capacitate redusă de a reține nutrienții, inclusiv cuprul, care este ușor levigat.
- Solurile cu conținut mare de materie organică: în ciuda aparenței de fertilitate, materia organică leagă puternic cuprul, făcându-l indisponibil pentru absorbția de către rădăcini. Acest lucru este frecvent în solurile serelor și solariilor unde s-au adăugat cantități mari de turbă și compost.
- Antagonismul nutrițional: aplicarea unor doze mari de alți nutrienți, precum azot (N), fosfor (P) și zinc (Zn), poate accentua sau induce carența de cupru. De exemplu, dozele "luxuriante" de azot determină o dezvoltare excesivă a aparatului foliar, iar această masă vegetativă abundentă "sechestrează" o mare cantitate de cupru disponibil, lăsând deficit în punctele noi de creștere.
Strategii de prevenire și corectare prin îngrășăminte
Prevenirea și corectarea carenței de cupru se realizează exclusiv prin administrarea periodică a unor îngrășăminte specifice. Abordarea trebuie să fie proactivă, mai ales în condițiile de risc menționate mai sus.
1. Îngrășăminte administrate la sol
În cazul deficiențelor cronice, se recomandă aplicarea de îngrășăminte pe bază de cupru direct în sol. De obicei, se folosesc săruri de cupru, cum ar fi sulfatul de cupru. Acestea au un efect de lungă durată și sunt destinate să satureze complexul coloidal al solului cu cupru disponibil, contracarând efectul de sechestrare al materiei organice.
2. Îngrășăminte foliare
Pentru corectarea rapidă a unei deficiențe deja apărute sau ca măsură preventivă anuală, îngrășămintele foliare pe bază de cupru sunt soluția ideală. Aplicarea foliară permite absorbția directă prin frunze, ocolind problemele de blocare din sol. Tratamentele foliare sunt esențiale în primele faze de vegetație ale cerealelor, când nevoia de cupru este critică pentru dezvoltarea aparatului foliar și a spicului.
3. Rolul fungicidelor cuprice
Un aspect interesant este că tratamentele fitosanitare cu fungicide cuprice (precum cele pe bază de hidroxid de cupru sau sulfat de cupru) utilizate pentru combaterea bolilor pot avea un efect secundar benefic, prevenind totodată carența. Acestea furnizează o cantitate mică de cupru plantelor prin contact, contribuind la necesarul lor nutrițional. Cu toate acestea, nu trebuie confundate cu îngrășămintele propriu-zise, care sunt formulate pentru a furniza nutriția optimă.
Excesul de cupru (toxicitatea)
Deși carența este problema cea mai des întâlnită, este important de menționat că excesul de cupru (toxicitatea) poate fi la fel de dăunător. Toxicitatea apare rar, fiind cel mai des întâlnită în culturile intensive (cum ar fi vița-de-vie) unde s-au aplicat repetat, timp de mulți ani, doze mari de fungicide cuprice.
Simptomele toxicității includ cloroze pe frunzele mature, urmate de necroze care încep de la vârf și margini și se extind spre nervura principală. Un exces de cupru poate, de asemenea, să blocheze absorbția altor elemente esențiale, precum fierul, inducând o carență secundară.
În concluzie, cuprul este un micronutrient esențial a cărui lipsă poate paraliza funcțiile vitale ale plantei și compromite sever recolta. Gestionarea inteligentă a nutriției cu ajutorul îngrășămintelor (la sol sau foliare) este răspunsul. Proactivitatea, bazată pe analiza solului și cunoașterea factorilor de risc (soluri nisipoase sau bogate în materie organică), este cheia pentru a asigura nivelul optim de cupru necesar plantelor pentru a prospera, a respira și a se reproduce eficient.