Elevii bucureșteni vor învăța cum să acorde primul ajutor

Elevii bucureșteni vor învăța cum să acorde primul ajutor
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Elevii din Capitală vor fi învăţaţi cum să acorde primul ajutor şi vor fi instruiţi în tehnici de resuscitare de bază, printr-un parteneriat între Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB) şi Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) „Carol Davila” din Capitală. Acordul, încheiat pe durata unui an, cu posibilitatea prelungirii acestuia, are scopul de a promova educaţia pentru sănătate.

Sesiunile de instruire a elevilor şi cadrelor didactice vor fi susţinute de către medici specialişti, rezidenţi şi studenţi ai UMF.

Parteneriatul dintre Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB) şi Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti are ca obiectiv principal implementarea unui program de instruire privind resuscitarea de bază (BLS – Basic Life Support), adresat elevilor şi profesorilor.

Prin aceste activităţi, se urmăreşte:

  • formarea şi consolidarea competenţelor de acordare a primului ajutor;
  • creşterea nivelului de responsabilitate privind respectarea regulilor de siguranţă şi prevenirea accidentelor;
  • reducerea numărului şi gravităţii accidentelor prin educaţie pentru sănătate;
  • dezvoltarea spiritului de solidaritate şi ajutor reciproc în comunitatea şcolară.

În baza acordului, vor fi organizate sesiuni de instruire teoretice şi practice, susţinute de medici specialişti, rezidenţi şi studenţi ai UMF „Carol Davila”, la care vor participa atât elevi, cât şi cadre didactice din şcolile bucureştene. Totodată, proiectul va fi promovat în mass-media şi în comunitatea educaţională pentru a spori gradul de conştientizare a importanţei educaţiei pentru sănătate şi pentru a contribui la reducerea incidenţei şi gravităţii accidentelor.

Inspectorul şcolar general al Capitalei, prof. dr. Ionel Florian Lixandru, a arătat că, într-un context în care educaţia pentru sănătate „devine tot mai relevantă şi necesară”, parteneriatul dintre ISMB şi UMF „Carol Davila” reprezintă „un demers esenţial” pentru formarea elevilor şi a cadrelor didactice în domeniul medicinei de prevenţie primară.

„Prin acest acord, ne propunem nu doar să transmitem cunoştinţe teoretice, ci şi să dezvoltăm deprinderi practice care pot salva vieţi. Instruirea în tehnici de resuscitare de bază (BLS – Basic Life Support) este un pas concret spre formarea unei comunităţi şcolare responsabile, solidare şi bine pregătite pentru situaţii neprevăzute", a spus Lixandru.

Durata acordului de parteneriat este de un an, cu posibilitatea de prelungire prin acordul părţilor.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇