ENGIE aduce energia distracției în mijlocul naturii: eveniment special pentru copii și familii, la Grădina Botanică din București

ENGIE aduce energia distracției în mijlocul naturii: eveniment special pentru copii și familii, la Grădina Botanică din București
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

ENGIE Romania invită copiii și întreaga familie la o experiență unică, în aer liber, unde energia se transformă în joacă, învățare și bucurie. Evenimentul va avea loc pe 20 septembrie, începând cu ora 13:00, la Grădina Botanică din București (Șoseaua Cotroceni 32).

Participanții le vor putea întâlni pe cele patru mascote: Lumi, Eol, Electro și Metano, personaje simpatice care îi vor ghida într-o aventură distractivă și educativă, dedicată descoperirii energiei.

Programul zilei cuprinde activități variate și atractive pe parcursul evenimentului:

  • Premii și surprize pentru copii
  • Ateliere creative și interactive
  • Întâlniri memorabile cu eroii ENGIE, numai bune de fotografiat.

Intrarea este liberă, iar întreaga familie este așteptată să se bucure de o după-amiază plină de voie bună, într-un cadru natural și relaxant.

Evenimentul face parte din programul educațional Eco-Creatorii de energie”, conceput de ENGIE pentru a le oferi celor mici o experiență de învățare interactivă și captivantă despre energia regenerabilă și responsabilitatea față de mediu.

Contact presă ENGIE Romania: Email: birouldepresa@ro.engie.com     

Despre ENGIE

Grupul de companii ENGIE Romania activează în următoarele domenii de activitate: distribuţie şi furnizare de gaze naturale, producție din surse regenerabile și furnizare de energie electrică, precum și soluții verzi și servicii tehnice pentru instalaţii de gaze naturale şi centrale termice. ENGIE Romania şi filialele sale deservesc un portofoliu de peste 2.3 milioane de clienţi, operează o reţea de distribuţie de 24.000 km, deţin o capacitate de producție din surse verzi de 248 MW şi au peste 4.400 de angajaţi. Grupul ENGIE Romania a realizat investiții în valoare de peste 2 miliarde de euro din 2005 până la 31 decembrie 2024.