Capacitatea unui copil de a învăța este direct influențată de starea sa emoțională, dar și de bunăstare sau lipsa ei. Pornind de la acest adevăr s-a născut inițiativa Sphera Franchise Group, alături de KFC România și în parteneriat cu Asociația Zi de BINE, în cadrul căreia copiii înfloresc cu fiecare zi în care primesc o masă caldă, lecții remediale, sprijin emoțional și burse.
Nu trebuie să mergi departe ca să fii martor la schimbare. Se întâmplă chiar în București, în Ferentari. Aici, 50 de copii din familii vulnerabile au început o viață nouă, weekend de weekend, alături de voluntari ai asociației Zi de Bine.
Deși începutul a fost greu, plin de temeri și provocări, astăzi micuții au rezultate vizibil mai bune la școală, iar unii se gândesc la ce meserie ar vrea să aibă: pediatru, veterinar, profesor, orice, numai să nu mai trăiască din nou grija zilei de mâine.
O zi la Centrul Comunitar Zi de Bine

Două învățătoare cu experiență, Cristina și Violeta, coordonează lecțiile remediale weekend de weekend. Ele sunt sprijinite de 170 de voluntari – profesori, magistrați, studenți, părinți și seniori – care își dedică timpul pentru a ajuta copiii din Ferentari să recupereze lacunele și să își consolideze cunoștințele.
Programul începe la ora 09:00 cu un cerc de discuții, în care copiii împărtășesc cum se simt și află activitățile zilei.
Urmează lecțiile remediale, organizate în grupe mici, fiecare copil lucrând pe nevoile sale specifice. Se pornește adesea de la noțiuni de bază, pentru a construi înțelegerea materiilor predate la școală.
După o pauză scurtă, copiii pregătesc spațiul pentru masă, strâng rechizitele și se spală pe mâini. Masa caldă este un moment de discuții despre comportamentele din acea zi și despre ceea ce au învățat. La final, fiecare își strânge locul – un exercițiu de responsabilizare.
După prânz, urmează activități variate, precum: comunicare non-violentă, ateliere de pictură, improvizație și teatru, educație emoțională, prim ajutor, activități de mișcare (ieșiri în parc, trasee de gimnastică), ateliere digitale (VR, AR, robotică) și ateliere științifice (vizite la muzee, planetariu).
Mai mult decât teme: Oameni care aduc copiii din nou la școală

De fapt, programul susținut de Sphera Franchise Group și KFC România oferă mai mult decât rezolvarea temelor, iar apropierea emoțională dintre echipă și copii are un impact direct asupra prezenței la școală. Ei sunt dovada clară că atunci când copiii se simt văzuți, ascultați și susținuți, motivația de a continua să meargă la școală crește considerabil.
Cristina este una dintre învățătoarele implicate în program de peste un an și jumătate. Ea coordonează lecțiile remediale, aducând expertiza necesară pentru predarea adaptată.
După o săptămână întreagă de lucru la școală, continuă să își dedice weekendurile copiilor din Centru. În timp, a construit o relație de încredere cu fiecare dintre ei, cunoaște poveștile lor și le urmărește progresul cu atenție.
„Primele semne s-au întrezărit chiar după primele întâlniri de la Centru. Am observat un progres în ceea ce privește cunoștințele de bază, s-a recuperat decalajul față de colegi și a crescut ritmul de învățare. Am observat progrese și în ceea ce privește gândirea critică dar și în motivația și atitudinea față de învățare. Copiii au o încredere mai mare în ei și sunt dispuși să încerce chiar dacă greșesc și s-a redus anxietatea lor față de anumite materii”, spune ea.
„O mare parte dintre cei 50 de copii înscriși în proiect își continuă studiile datorită activităților de la Centru. În special, elevii care anterior lipseau din cauza decalajului față de colegi și-au recăpătat motivația și participă constant la cursuri”.
„În același timp, am observat progrese și la nivel comportamental și social. Respectă mai ușor regulile și structura întâlnirilor noastre, s-au redus comportamentele de evitare și comunică mai des cu ceilalți colegi și adulți”, spune dascălul.
Melania Medeleanu: Cel mai greu ne-a fost să le câștigăm încrederea
Melania Medeleanu, membru fondator al Asociației Zi de bine, recunoaște că una din cele mai mari provocări a fost să câștige încrederea copiilor și familiilor lor, pentru că ei veneau cu o idee împământenită, că „nu sunt buni la școală”.
A fost nevoie și de rechizite și spații adecvate, iar aici a fost esențială alegerea partenerilor.
„Partenerii ne permit să ne concentrăm pe ceea ce contează cu adevărat – să fim acolo, să construim relații și să le arătăm copiilor că nu sunt singuri. Și să derulăm programul pe termen lung, pentru a-i însoți cât mai mulți ani din parcursul școlar gimnazial, până când îi lăsăm la poarta liceului”, explică ea.
Potrivit fondatoarei, parteneriatul cu Sphera Franchise Group și KFC România a fost un angajament real pentru viitorul copiilor din Ferentari.
„Am văzut copii care, de la timiditate și lipsă de încredere, au ajuns să ridice mâna în clasă, să își facă prieteni și să își facă planuri pentru liceu sau facultate.
Dacă, la final, un procent semnificativ dintre acești copii ajunge la liceu, facultate sau dobândește competențe pentru o meserie, atunci știm că am reușit să așezăm pe un făgaș mai bun, câteva destine”, spune Melania Medeleanu.
Cu toate nevoile împlinite, copiii privesc optimist spre viitor
Într-adevăr, după ce au intrat în acest program, copiilor le e mai ușor să viseze: fotbal, scenă, muzică, medicină sau terapie: „vreau să fac oamenii bine”, spune Rebeca, o fetiță care și-a pierdut tatăl. „O viață liniștită într-o casă decentă”, cum își dorește Estera.
Pentru mulți, primul pas spre aceste visuri este să rămână la școală.
Iar obiectivele nu se rezumă la note bune.
Azi învață să recupereze ce au pierdut, mâine vor să termine gimnaziul și să intre la liceu. Iar pe termen lung vor să aibă o meserie care să-i facă să nu ducă grija zilei de mâine. Proiectul este susținut prin donațiile colectate în cutiile amplasate în toate restaurantele KFC din țară. Astfel, orice client poate să contribuie – iar fiecare donație devine un răspuns concret, care poate schimba parcursul unei vieți.
Inițiativa se desfășoară sub umbrela platformei „Meniul Zilei de Mâine”, demers pe termen lung prin care Sphera Franchise Group cu sprijinul KFC România, susține persoanele vulnerabile, urmărind doi piloni principali: alimentația și educația. În primii doi ani, peste 190 de copii din Brașov, Teleorman și București au beneficiat de sprijin sub formă de burse, mese calde, consiliere psihologică și condiții mai bune de trai.