FCSB beneficiază de întăriri înaintea următorului meci din campionat.
Roș-albaștrii se deplasează la Botoșani, unde vor putea beneficia de sud-africanul Siyabonga Ngezana.
Acesta nu a putut juca în meciul cu Csikszereda, deoarece avea probleme medicale după meciurile de la echipa națională.
„Ngezana este bine, va putea juca”, a spus Mihai Stoica la Prima Sport.
Tot în centrul defensivei va reveni și Mihai Popescu, cel care a ispășit o etapă de suspendare.
Meciul dintre FC Botoșani și FCSB va avea loc vineri, de la ora 20:30.
FCSB se află într-o situație critică, fiind pe locul 11 în clasament cu doar 7 puncte în 9 etape.