Omul de afaceri Jurgen Faff, a cărui companie aeriană – FlyLili – a transportat în Congo mercenarii lui Horațiu Potra, a fost pus de procurori sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile.
Aceeași decizie a fost luată și în cazul unui alt administrator din cadrul companiei aeriene.
De asemenea, procurorii au pus sechestru pe o aeronavă de tip Airbus A319-112, aflată în proprietatea FlyLili.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 a anunțat marți că a extins acțiunea penală față de doi inculpați pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată.
Conform unor oficiali ai parchetului, este vorba de Jurgen Faff și partenerul său de afaceri.
”Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat că, în perioada 20.02.2024 - 25.06.2025, în calitate de persoane cu putere decizională în cadrul unei societăți al cărei obiect principal de activitate constă în transporturi aeriene de pasageri, fiind administratori, în mod repetat, la diferite intervale de timp și în baza aceleiași rezoluții infracționale, au reținut și nu au plătit în cel mult 60 de zile de la termenul de scadență prevăzut de lege obligațiile cu reținere la sursă de plată către bugetul de stat, reprezentând impozit pe veniturile din salarii, contribuția de asigurări sociale reținute de la asigurați și contribuția pentru asigurări de sănătate reținută de la asigurați, prejudiciind astfel bugetul general consolidat al statului cu suma de 12.342.954 lei, prejudiciul fiind reparat printr-o plată parțială”, susțin procurorii într-un comunicat de presă.
Față de cei doi inculpați a fost luată măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, aceștia având, printre altele, interdicția de a părăsi România.
De asemenea, a fost pus sechestru pe o aeronavă tip Airbus A319-112, proprietatea companiei, până la concurența sumei de 11.691.455 lei în vederea garantării reparării prejudiciului și până la concurența sumei de 900.000 lei în vederea garantării executării pedepsei amenzii penale.