Vestea primită de jucătorul lui FCSB. Ordin încălcat la campioana României

Vestea primită de jucătorul lui FCSB. Ordin încălcat la campioana României
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Se întâmplă uneori ca și la FCSB, campioana României en-titre, ordinele date din lojă să nu fie respectate mereu, la virgulă.

Și vorbim acum despre un ordin dat de patronul Gigi Becali în legătură cu unul dintre jucătorii Under 21, Alexandru Stoian, pe care latifundiarul din Pipera îl dorea în teren numai ca vârf, în formula de număr 9.

Pe lângă Daniel Bîrligea, Denis Alibec și mai nou, Mamadou Tiam, Stoian este ultima variantă de atacant pentru FCSB, el marcând deja 2 goluri pentru roș-albaștrii.

„Ordinul meu e ca Stoian să nu mai joace decât vârf, număr 9! Atât! Are fizic, e înalt, are 17 ani, poate mai crește. E iute. Nu mai are voie să joace decât atacant!”, spunea Gigi Becali, în luna mai, la Fanatik.

Doar că el a fost contrazis mai nou de managerul general Mihai Stoica, care spune despre Stoian că nu poate juca decât atacant lateral, în banda stângă:

"Stoian e tot atacant lateral. Nu e atacant. A jucat număr 9 forțat atunci, dar nu e număr 9. Din generația lor, mai degrabă era Doicaru. Avea calitățile de număr 9, dar și el era mai mult de parte dreaptă. Stoian, de parte stângă", a spus președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, la Prima Sport.

Stoian a bifat doar un singur meci ca titular în acest sezon, cu Petrolul, 1-0, ultima partidă câștigată de FCSB în acest campionat. 6 meciuri a prins Stoian la FCSB în acest sezon, în total aproximativ 90 de minute, el fiind cumpărat de la Farul pentru 500.000 de euro.

D.A.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!