Ce s-a întâmplat cu drumurile spre Centură promise de dezvoltatorul cartierului Greenfield: Acte peste acte, dar zero metri construiți. Între timp, șoferii au scăpat prin pădure

Ce s-a întâmplat cu drumurile spre Centură promise de dezvoltatorul cartierului Greenfield: Acte peste acte, dar zero metri construiți. Între timp, șoferii au scăpat prin pădure
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Deși toată lumea vorbește acum doar despre drumul forestier din Pădurea Băneasa pe care se circulă deja și pe care o parte dintre locuitorii Greenfield îl vor deschis oficial – problema e mai amplă.

Impact Developer & Contractor SA, constructorul cartierului, anunța încă din primele faze de dezvoltare că va face 3 drumuri de legătură cu Centura Capitalei, tocmai pentru ca traficul să nu mai treacă prin pădure.

A început să depună documente la PMB încă din 2019. Era foarte aproape să primească undă verde pentru unul dintre drumuri, acum 2 ani. Dar de atunci n-a mai progresat.  

Cele 3 drumuri spre Centură le-ar ușura circulația prin zonă atât rezidenților, cât și celor care își aduc copiii la școala privată din cartier.

Vorbim despre mii de oameni care, momentan, vin și pleacă doar pe Aleea Teișani. E un drum cu o singură bandă pe sens, care se blochează des din cauza aglomerației.

Iată în ce stadiu de află drumurile, din informațiile pe care le-am obținut de la dezvoltator și PMB.

4 ani pentru actele unui drum. Până a ieșit ultimul aviz, au expirat celelalte

Dintre proiectele drumurilor promise, cel mai avansat părea să fie drumul pentru acces partea mediană a limitei de nord a cartierului. Drumul urma să treacă pe un teren de 4.149 mp din Aleea Teișani 105-117.

Pentru acest proiect, dezvoltatorul ne-a transmis, acum 2 ani, că se apucase de el cu mult timp înainte. A cumpărat terenul, a inițial un PUZ și a obținut aproape toate avizele necesare.

Îi mai lipsea doar avizul arhitectului șef din PMB, pe care încerca să-l obțină din 2019. Și pentru care PMB i-a solicitat 11 completări ale documentației.

În iulie 2021, Impact Developer & Contractor SA a redepus integral documentația. Ulterior, i s-au mai cerut alte două completări.

În cele din urmă, a reușit să obțină avizul Arhitectului Șef din PMB cu nr.2/2023. Și angajații PMB chiar întocmiseră proiect de hotărâre de Consiliu General. Dacă ar fi votat consilierii generali „pentru”, era deschisă, în sfârșit, calea spre proiectarea și execuția drumului din Greenfield spre Centură.

Doar că între timp, dezvoltatorului Impact Developer & Contractor SA i-au expirat certificatul de urbanism și avizele.

Iar acum, trebuie să se ocupe cu „reconfirmarea sau actualizarea avizelor care și-au pierdut valabilitatea fie prin expirare, fie ca urmare a modificării soluției urbanistice, în vederea reobținerii Avizului Arhitectului Șef, necesar pentru promovarea proiectului de hotărâre către Consiliul General al Municipiului București”, a transmis PMB la solicitarea Spotmedia.ro.

Alte 2 drumuri, doar pe hârtie

Pentru un drum în zona de nord-vest a cartierului, cu acces din Aleea Teișani spre DN1, dezvoltatorul ne-a transmis, încă de acum 2 ani, că a inițiat un PUZ. Dar că pentru lucrări avea nevoie de un acord de la CNAIR.

PMB a transmis, la solicitarea Spotmedia.ro, că a eliberat, în martie 2023, un certificat de urbanism.

Dar că Impact Developer & Contractor SA n-ar fi continuat să depună actele necesare.

„Avizele solicitate prin Avizele Preliminare emise în anul 2019, nu au fost încă depuse de către beneficiar”, a transmis PMB.

Dezvoltatorul a comunicat, în 2023, tot la solicitarea Spotmedia.ro că depunea deja documente la PMB pentru un drum acces în preajma Kilometrului 14 al DNCB, la est de celelalte două căi de acces propuse.

Nici pentru acest al treilea drum Impact Developer & Contractor SA n-a prezentat avizele solicitate de PMB, ne-a transmis instituția condusă de Stelian Bujduveanu.

Primarul Sectorului 1, George Tuță: Au cerut PUZ nou la PMB, deși aveau tot ce le trebuie. Să vină cu avizele și le dăm noi autorizația de construire pentru drumuri

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu a organizat vineri, pe 5 septembrie, o dezbatere pe teme modului în care trebuie protejată Pădurea Băneasa. O puteți urmări mai jos:

Dezbaterea publică privind declararea Pădurii Băneasa ca arie naturală protejată

Dezbaterea publică privind declararea Pădurii Băneasa ca arie naturală protejată

Publicată de Ministerul Mediului - România pe Vineri, 5 septembrie 2025

La această dezbatere, directorul general al Impact Developer & Contractor SA, Dan Câmpeanu, a menționat că a depus proiecte pentru proiectare și execuție la Primăria Sectorului 1. Deci nu la PMB.

De ce? A explicat pentru Spotmedia.ro primarul Sectorului 1, George Tuță.

„În PUZ-ul din 2008, cele 3 accese (drumurile spre centură - n.red.) sunt prevăzute. Dezvoltatorul a solicitat un nou PUZ, de care nu avea nevoie pentru a face acele drumuri.

Am studiat problema aceasta, care e destul de complexă. Și în momentul în care ne-au cerut autorizație pentru branșamente, le-am pus în vedere că trebuie să își respecte această obligație de a face drumurile.

Au cerut certificat de urbanism și le-am dat. Au obligația să își strângă avizele. Și - după ce vor avea toate documentele pe care le cere legea - le putem da autorizație de construire și își pot fac drumurile”, a precizat George Tuță pentru Spotmedia.ro.

Primele care ar putea fi autorizate sunt: drumul din zona centrală și din partea de nord-vest a cartierului, cu acces din Aleea Teișani spre DN1.

Potrivit directorul general al Impact Developer & Contractor SA, Dan Câmpeanu, dezvoltatorul are bani să facă drumurile. Și le va finaliza în câteva luni de la momentul obținerii autorizației de construire.

Cu bani, cumperi orice. Chiar și dreptul să conduci prin pădure

Federația Greenfield Băneasa (care-i reprezintă pe locatarii cartierului) a încheiat un contract cu Direcția Silvică Ilfov pentru a deschide  un drum forestier de 1,5 kilometri, prin pădure.

Mai exact, e un drum care leagă Aleea Padina (din partea de sud a Pădurii Băneasa) și Aleea Teișani (din nordul pădurii, în vecinătatea cartierului Greenfield).

Acest drum a fost reabilitat de Direcția Silvică Ilfov, în toamna anului 2024, cu 291.610 lei.

Pentru a utiliza drumul, Federația Greenfield Băneasa a achitat 120.000 de euro pentru o perioadă de 5 ani, după cum a transmis Direcția Silvică Ilfov, la solicitarea Spotmedia.ro. Detalii, aici.

După ce sesizările mai multor activiști civici și de mediu cu privire la acest contract s-au viralizat pe rețele de socializare, fostul ministru al Mediului, Mircea Fechet, a anunțat că acel drum nu se va mai deschide.  

Direcția Silvică Ilfov a confirmat informația, la solicitarea Spotmedia.ro.

Și totuși .. pe drumul forestier s-a circulat încă din primele zile după ce s-a stins scandalul, după cum se poate vedea în imaginile transmise de cititori ai Spotmedia.ro, în luna martie 2025.

masina pe drum fprestier baneasa
Foto: Spotmedia.ro

Iar zilele trecute, activiștii au început să semnaleze circulație intensă pe drumul forestier.

Iar în cursul zilei de miercuri, 3 septembrie, Federația Greenfield a transmis pentru G4Media că a deschis unilateral drumul forestier, ca beneficiar al contractului cu Direcția Silvică Ilfov. În plus, potrivit contractului obținut de G4Media, Direcția Silvică ar pune la dispoziția locuitorilor din Greenfield 3 drumuri forestiere, nu doar unul. Detalii, aici.

Fundația Eco-Civica a atacat contractul încheiat între Direcția Silvică Ilfov și Federația Greenfield (alături de alte ONG-uri) pentru accesul prin pădure.

Potrivit președintelui Eco-Civica, Dan Trifu, procesul de fond încă nu a primit termen.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇