FCSB reușește să dea o lovitură financiară majoră într-un moment critic.
Roș-albaștrii așteaptă cel puțin 40 de mii de spectatori la meciul retur cu Aberdeen.
Până la această oră, s-au vândut în jur de 22 de mii de bilete la confruntarea programată joi, pe Arena Națională.
Din estimările celor de la FCSB, confruntarea le va aduce încasări în valoare de 400 de mii de euro din vânzarea biletelor.
În plus, meciul mai are o miză financiară deosebită. Dacă trece de Aberdeen, FCSB își va asigura 4,3 milioane de euro din partea UEFA. În cazul în care va fi eliminată, va primi 3,17 milioane de euro pentru prezența în Conference League.
Până în acest moment, FCSB și-a asigurat 5 milioane de euro pentru parcursul din acest sezon european.