Ce spune Arina Sabalenka despre șansele pe care le are la US Open

Ce spune Arina Sabalenka despre șansele pe care le are la US Open
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Arina Sabalenka, nr. 1 WTA, se bazează pe experiența sa pentru a-și păstra titlul la US Open, ultimul turneu de Mare Șlem al anului, care va începe duminică, a declarat aceasta vineri seara, scrie AFP.

‘Când campioanele en-titre revin, sigur că se pune multă presiune pe ele. Cred că am însă suficientă experiență pentru a mă concentra exclusiv pe mine și pentru a încerca să reproduc rezultatul de anul trecut, să-mi păstrez trofeul’, a spus belarusa în timpul unei conferințe de presă.

Când i s-a atras atenția că zece jucătoare diferite au câștigat US Open în ultimii unsprezece ani, Sabalenka (27 ani) a spus zâmbind: ‘Cred că trebuie să schimbăm asta. Aceasta este speranța mea (…) Încerc să ignor acea statistică. Dar e o nebunie!’.

Ea a adăugat: 'Am învățat lecții din momentele dificile pe care le-am trăit în acest sezon la turneele de Mare Șlem. Mi-ar plăcea să închei sezonul cu un succes la US Open și cu locul unu mondial. Dar cred că, chiar dacă nu ating acest obiectiv, voi considera totuși acest sezon incredibil pentru mine. Toate lecțiile dificile pe care le-am învățat mă vor face mai puternică pentru anul viitor'.

Belarusa, care vine după o înfrângere în sferturile de finală de la Cincinnati în fața kazahei Elena Rîbakina (6-1, 6-4), o va înfrunta duminică pe elvețianca Rebeka Masarova (locul 109) în primul tur al US Open. 


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇