Fostul președinte USR și posibil candidat la Primăria Capitalei, Cătălin Drulă, a declarat miercuri că își dorește o candidatură comună a dreptei pentru alegerile locale.
„Eu îmi doresc să fiu o candidatură comună și mă bucur foarte mult că știu că și cei doi președinți de partid își doresc asta, adică și Ilie Bolojan și Dominic Fritz își doresc o candidatură comună. Cred că putem face o treabă foarte bună împreună”, a afirmat Drulă.
Referindu-se la posibilii contracandidați, fostul lider USR a precizat ca are deja o colaborare cu actuali edili liberali.
„Eu am un respect și pentru cei care sunt deja în executivul PNL la nivel local. De Ciprian Ciucu mă leagă și o prietenie veche și cred că putem face o echipă bună cu sectorul 6, cu primăria generală. (…) Am lucrat și foarte bine și cu domnul Bujduveanu cât a fost primar, a avut în atribuții transportul în comun și chiar am discutat despre niște proiecte în anii ăștia 2022-2023. Cred în continuare că putem face o echipă la București într-o formulă extinsă cu o majoritate”, a precizat Drulă.
În legătură cu propunerea liberalului Sebastian Burduja de a organiza alegeri primare pentru desemnarea unui candidat unic, Drulă a spus: „Asta denotă și că și la PNL se înțelege că e nevoie de un candidat comun”.
Critici la adresa lui Ciolacu privind alegerile
Întrebat despre posibilitatea amânării alegerilor locale, acesta a amintit acțiunile fostului premier.
„Cel care a blocat alegerile a fost Marcel Ciolacu, cât timp a fost la guvern. A refuzat să emită hotărâri de guvern pentru organizarea alegerilor parțiale, conform legii. Care prevede că în 90 de zile trebuie organizate. Și e cazul faimos de la sectorul 5. Și noi chiar atunci USR-ul l-am dat în judecată”, a spus Drulă.
Referindu-se la sprijinul PNL și la colaborarea electorală, Drulă s-a referit la un front comun împotriva extremismului.
„Cred că e un semnal important pentru bucureșteni că pe dreapta putem avea o candidatură comună. Și aici, apropo, mi-aș dori poate chiar să avem o zonă mai extinsă și partidele mai mici care au un program foarte compatibil cu al nostru să discutăm și să ajungem la niște soluții comune. Pentru că avem într-adevăr acest pericol al extremismului”, a precizat Drulă.
Zamfir: Candidat comun al coaliției la Primăria Capitalei - puțin probabil, dar posibil
Liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir, consideră că șansele ca partidele din coaliție să susțină un candidat comun la Primăria București sunt reduse, dar nu exclude complet scenariul.
„E foarte puțin probabil să existe un candidat comun al coaliției”, a declarat acesta la Digi24. Totuși, Zamfir a adăugat: „Sigur, nimic nu e imposibil. Dacă mă întrebați anul trecut dacă noi am fi făcut o guvernare cu USR sau dacă i-ați întreba pe ei dacă făceau cu PSD, am fi spus nu. Dar lucrurile în politică sunt extrem de volatile”.