Deținutul condamnat pentru pedofilie, prins la 18 ore după evadare (Video)

Deținutul condamnat pentru pedofilie, prins la 18 ore după evadare (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un bărbat de 32 de ani, condamnat la cinci ani şi zece luni de închisoare pentru act sexual cu un minor, a evadat, marţi seară, de la punctul de lucru interior al Penitenciarului Mărgineni, judeţul Dâmboviţa.

Miercuri dimineaţă a fost prins. El era în localitatea natală, Poiana Vărbilău, din judeţul Prahova, unde s-au concentrat mai multe echipe de căutare.

Evadarea

„Marţi, 12.08.2025, în jurul orei 18:00, s-a constatat că deţinutul Milosiu Ion, custodiat de Penitenciarul Mărgineni, în vârstă de 32 de ani, condamnat definitiv la 5 ani şi 10 luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.220 NCP, act sexual cu un minor, clasificat în regim închis, a părăsit penitenciarul  prin escaladarea gardului împrejmuitor al unităţi în timp ce se afla la activităţi lucrative la blocul alimentar”, a anunţat Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP).

Pentru prinderea bărbatului, au fost dispuse măsuri specifice: blocarea căilor de acces pe posibilele direcţii de deplasare, alarmarea personalului, trimiterea de echipe de căutare formate din personalul unităţii, precum şi cooperarea cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dâmboviţa şi Prahova, Poliţia de Frontieră, Inspectoratul Jandarmeriei Române.

„Menţionăm că părăsirea fără autorizare a locului de deţinere este asimilată infracţiunii de evadare şi se pedepseşte conform prevederilor articolului 285 din Codul Penal, cu închisoare de la şase luni la trei ani”, a adăugat sursa citată.

Deţinutul are înălţimea de 1,70 metri, statură atletică mediu, ochi căprui, sprâncene arcuite, faţă ovală, ten închis, păr negru închis, barbă nerasă, iar la momentul părăsirii punctului de lucru purta tricou gri, pantaloni negri, adidaşi negri, şapca neagră.

Prinderea

Deţinutul Ion Milosiu a fost capturat miercuri, în comuna Vărbilău, judeţul Prahova, după o amplă operaţiune desfăşurată de poliţişti de penitenciare şi echipaje ale IPJ Dâmboviţa şi Prahova, a anunţat Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

Fugarul a fost identificat la ora 11:43 şi imobilizat de îndată, fiind readus în custodia autorităţilor.

Deținutul care a evadat, ieri, din Penitenciarul Mărgineni, județul Dâmbovița, a fost prins de polițiști, în județul Prahova, în mai puțin de 24 de ore.#PolițiaRomână

Publicată de Poliția Română pe Miercuri, 13 august 2025

„Pe parcursul misiunii, forţele de ordine au acţionat în regim continuu, desfăşurând verificări în teren, descinderi în imobile, filtre rutiere şi căutări în zonele împădurite, pentru a restrânge aria de deplasare a fugarului şi a-l localiza cât mai rapid”, a transmis IPJ Prahova.

Cercetările sunt continuate de poliţiştii din Dâmboviţa, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evadare.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇