Rapid îi cere demisia președintelui LPF: "Pupă inelul la palat"

Rapid îi cere demisia președintelui LPF: "Pupă inelul la palat"
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Acționarul principal al Rapidului, Dan Șucu, a transmis luni un comunicat în care îi solicită demisia președintelui LPF, Gino Iorgulescu, acuzându-l că avantajează FCSB.

Comunicatul vine după decizia Comitetului de Urgență al FRF de a modifica regulamentul LPF referitor la înscrierea jucătorilor pe lista A.

Schimbarea a fost determinată de solicitarea patronului FCSB, Gigi Becali, care a dorit reînregistrarea lui Malcom Edjouma, exclus inițial din lotul primei echipe.

Redăm integral comunicatul lui Dan Șucu:

„Numai în fotbalul românesc poate exista un personaj care, după ce a plimbat valize cu bani prin ţară pentru a mitui jucători, se autoproclamă drept deţinătorul inteligenţei absolute şi al bunului-simţ juridic. Evident, în logica acestuia, dacă nu îi accepţi abuzurile, eşti lipsit atât de inteligenţă, cât şi de bun-simţ juridic.

În realitate, abuzul comis de Liga Profesionistă de Fotbal, prin preşedintele Gino Iorgulescu, este evident. LPF este reprezentantul intereselor economice ale celor 16 cluburi din Superligă — un patronat. Angajaţii ligii, inclusiv preşedintele Iorgulescu, trebuie să respecte regulile mediului asociativ, să fie echidistanţi şi să acţioneze în numele şi cu acordul tuturor membrilor.

Faptul că un singur club a reuşit să impună, peste noapte, o modificare de regulament în timpul competiţiei este un abuz extrem de grav. Iar faptul că preşedintele ligii — angajatul nostru, al tuturor cluburilor, plătit regeşte — se deplasează „la palat” pentru a „pupa inelul” este pur şi simplu inacceptabil.

Nu, nu cred că domnul Becali va înceta vreodată să solicite favoruri pentru clubul pe care îl deţine. Problema este că preşedintele LPF a decis să i le acorde fără nicio consultare cu ceilalţi membri. Acest lucru creează un precedent periculos. Personal, consider că domnul Iorgulescu ar trebui să îşi prezinte demisia de onoare din funcţia de preşedinte, având în vedere că încrederea în dânsul a celorlalte cluburi este iremediabil compromisă.

În încheiere, ţin să urez mult succes celor trei cluburi româneşti încă angrenate în competiţiile europene. Ele reprezintă, în acest moment, întreaga noastră ligă în Europa”


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇