S-a redeschis Amfiteatrul roman de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, după o amplă restaurare (Foto)

S-a redeschis Amfiteatrul roman de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, după o amplă restaurare (Foto)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Începând de vineri, 8 august, Amfiteatrul roman din cadrul sitului arheologic Ulpia Traiana Sarmizegetusa este din nou deschis publicului, după finalizarea lucrărilor de conservare și restaurare realizate printr-un proiect european.

Cu această ocazie, vizitatorii au avut acces gratuit, au putut participa la tururi ghidate și au aflat informații direct de la specialiștii care au lucrat la restaurarea unuia dintre cele mai importante monumente antice din România.

default
Foto: Facebook Consiliul Județean Hunedoara

Evenimentul de redeschidere, intitulat „Ziua Porților Deschise”, a fost organizat de Consiliul Județean Hunedoara, marcând încheierea lucrărilor de conservare și restaurare la Amfiteatrul din cadrul sitului arheologic Ulpia Traiana Sarmizegetusa, finanțate din fonduri europene.

𝗔𝗺𝗳𝗶𝘁𝗲𝗮𝘁𝗿𝘂𝗹 𝗿
Foto: Facebook Consiliul Județean Hunedoara

Cum a fost refăcut monumentul

Lucrările de restaurare au presupus o intervenție complexă, menită să pună în siguranță monumentul și să ofere publicului o experiență cât mai apropiată de cea a spațiului antic original.

Au fost conservate și restaurate vestigiile existente, au fost reconstituite unele elemente arhitecturale esențiale, au fost amenajate gradenele și scena, a fost montat un sistem de iluminat arhitectural. De asemenea, a fost realizat un panotaj și un sistem de semnalizare modern, dar și amenajări exterioare pentru accesibilitate și orientare.

Monumentul păstrează în continuare caracterul său autentic de ruină, dar a fost completat cu elemente interpretative moderne, care ajută vizitatorii să înțeleagă mai bine funcțiunea originală a amfiteatrului, aceea de spațiu destinat spectacolelor și adunărilor publice, informează CJ Hunedoara.

𝗔𝗺𝗳𝗶𝘁𝗲𝗮𝘁𝗿𝘂𝗹 𝗿

„Intenția noastră a fost aceea de a conserva ruina și de a permite vizitatorilor, de aici înainte, să o perceapă și să aibă experiența acestui spațiu așa cum a fost timp de 100 de ani. Nu ne-am limitat la conservare, ci am adăugat un strat de interpretare”, a explicat arhitectul Ștefan Bâlici, unul dintre coordonatorii proiectului.

Potrivit sursei citate, elementele metalice adăugate au rolul de a reda amfiteatrului caracterul său de spațiu introvertit, concentrat asupra arenei, dar și de a permite organizarea de reprezentații culturale, fără a afecta structura originală.

Este singurul monument arheologic din România unde a fost realizată o astfel de intervenție.

𝗔𝗺𝗳𝗶𝘁𝗲𝗮𝘁𝗿𝘂𝗹 𝗿

Unul dintre cele mai vizitate obiective istorice

Valoarea totală a proiectului s-a ridicat la 22 de milioane de lei, fiind considerat de specialiști un exemplu de bune practici în conservarea și punerea în valoare a patrimoniului arheologic.

Redeschiderea Amfiteatrului roman reprezintă un moment important nu doar pentru comuna Sarmizegetusa și județul Hunedoara, ci și pentru întreaga regiune.

Monumentul face parte din fosta capitală a provinciei romane Dacia și este unul dintre cele mai vizitate obiective istorice din România.

default
Foto: Facebook Consiliul Județean Hunedoara


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇