După eliminarea din preliminariile Champions League, în urma dublei rușinoase cu trupa macedoneană KF Shkendija, scor 1-3 la general, FCSB se vede nevoită să ia niște decizii radicale.
Retrogradată în Europa League, acolo unde va da piept cu Drita FC, campioana din Kosovo, FCSB va găzdui meciul tur al „dublei” cu Drita, partidă care va avea loc joi, 7 august, de la ora 21:30, pe Arena Națională.
Până acolo însă, conducerea a dat un verdict în legătură cu Denis Alibec, care în meciul de miecuri a bifat abia al doilea meci de la revenire. Atacantul de 34 de ani s-a întors la FCSB după 7 ani, dar s-a accidentat după doar 10 minute disputate în partida cu CFR Cluj din Supercupă.
Patronul Gigi Becali a vorbit despre zvonurile care îl dădeau ca și plecat pe Alibec de la echipă: "Nu, domne', cum? Ce să am cu băiatul? Nu am nimic, nu! O fi zis altcineva, dar nu eu. Nici n-are rost să discutăm asta", a declarat Gigi Becali, la Fanatik.
Pentru FCSB urmează marele derbi cu Dinamo, sâmbătă de la 21,30, meci LIVE pe SpotMedia.ro.
D.A.