Fostul președinte al CCR Augustin Zegrean îl provoacă pe Ilie Bolojan să explice ce înseamnă aplicarea „doar pe viitor” a noilor măsuri privind pensionarea magistraților și subliniază că drepturile dobândite în baza unei legi civile nu pot fi anulate retroactiv de o lege nouă.
Premierul Bolojan a anunțat, marți, într-o conferință de presă, cum intenționează să modifice condițiile de pensionare pentru magistrați: vârsta standard de pensionare crește la 65 de ani, cuantumul maxim al pensiei va fi de 70% din salariul net, vechimea necesară pentru ieșirea la pensie crește de la 25 la 35 de ani.
Despre când și cum vor intra în vigoare noile modificări, Ilie Bolojan a spus inițial, „în contextul în care va fi pentru viitor, aplicarea acestui pachet va intra în vigoare imediat după ce va fi adoptat și în zilele următoare se va clarifica și care va fi forma de adoptare a acestui proiect”, iar ulterior a precizat că noile prevederi se vor aplica celor care sunt în magistratură, „dar nu au îndeplinit vârsta de pensionare pe actuala lege”.
„Întrebarea mea este - de când începe viitorul? Cei care sunt astăzi în funcție nu vor trebui să lucreze 35 de ani? Asta înseamnă că cei care s-au angajat anul trecut în funcția de judecător vor merge tot cu 25 de ani, peste 25 de ani vor ieși la pensie. Deci nu se va aplica această lege. E complicat. Sunt multe de spus și părerea mea că ar fi bine să așteptăm, să vedem ce scrie în lege și apoi să stăm de vorbă", a spus Augustin Zegrean la Digi24.
El a amintit că CCR a dat mai multe decizii pe această temă: „De fiecare dată s-a respins pe motiv că legea dispune numai pentru viitor, potrivit Constituției, articolul 15 alineatul 2."
„Ce înseamnă pentru viitor? Înseamnă că un raport juridic născut în baza unei legi civile nu poate fi schimbat printr-o lege ulterioară. Asta înseamnă pentru viitor", a precizat fostul judecător CCR.
Zegrean a dat exemplul unei căsătorii și a spus că a ales profesia de magistrat pentru că era convenabil să iasă la pensie după 25 de ani de activitate, iar acum legea dispune pentru trecut.
„Ne-am căsătorit în baza unui contract al familiei, cu toții care ne-am căsătorit. Să vină o altă lege acuma care să spună că ni se desface căsătoria, că n-a fost bine încheiată, nu se poate. Ne-am angajat în baza unei legi. Am ales profesia de magistrat pentru că mi s-a părut că e convenabil să ies la pensie după 25 de ani, să am o pensie mare. Și acuma vine și îmi spune - păi nu mai este așa, că s-a schimbat. Asta ar însemna legea să dispună pentru trecut", a explicat el.
Întrebat dacă este posibilă o formulă care să treacă de CCR, Zegrean a răspuns: "De actuala Curte, da".
„Ce pot să vă spun este că nu e obligată Curtea să păstreze deciziile anterioare. Există posibilitatea de reviriment. Așa se numește limbajul lor când revin și spun o lege care o altă dată, o o formulă legislativă care altădată a fost declarată neconstituțională pe alte considerente, vine și spune este ok, este bună, poate să treacă. Dacă vă uitați în deciziile Curții, eu am văzut multe zeci de mii de decizii, acolo scrie că față de criticile formulate legea este sau nu este constituțională. Deci Curtea lasă această posibilitate ca pe viitor să revină asupra deciziei", a arătat fostul judecător.
T.D.