Deficitul bugetului consolidat a urcat la 3,68% din PIB după prima jumătate a acestui an.
Astfel, în primele șase luni ale anului, deficitul bugetar a urcat la 3,68% din PIB, de la 3,39% la finalul lunii mai, și a ajuns la 69,80 miliarde de lei, potrivit datelor publicate luni de Ministerul Finanțelor.
Anul trecut, deficitul bugetar era de 63,67 miliarde de lei în aceeași perioadă, respectiv 3,62% din PIB.
Potrivit Ministerului Finanțelor, veniturile totale au însumat 310,52 miliarde de lei în primele șase luni ale anului 2025, înregistrând o creștere de 12,7% (an/an), susținută atât de avansul veniturilor curente - în principal impozitul pe salarii și venit și contribuții de asigurări - cât și de evoluția veniturilor din fonduri europene.
Exprimate ca pondere în PIB veniturile totale au crescut cu 0,74 puncte procentuale (+0,5 pp în cazul veniturilor curente - cu precădere impozit pe salarii și venit și contribuții de asigurări și +0,24 pp la fonduri europene).
Cheltuielile bugetului general consolidat, în sumă de 380,32 miliarde de lei, au crescut în termeni nominali cu 12,1% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent. Exprimate ca procent din Produsul Intern Brut, cheltuielile pe anul 2025 au înregistrat o creștere cu 0,8 puncte procentuale față de aceeași perioadă a anului 2024, de la 19,3% din PIB la 20,1%.
Bugetul pentru anul în curs este construit pe o creștere economică de 2,5% și un deficit bugetar de 7% din PIB.