Dennis Man, mijlocaș român în vârstă de 26 de ani, nu se regăsește deloc la clubul său AC Parma.
Aproape să plece de la cruciați, Man a evoluat totuși în amicalul contra celor de la Werder Bremen. Internaționalul român a fost titular în acest meci test, primind încrederea noului antrenor Carlos Cuesta, însă evoluția sa a fost una mult sub așteptări.
Meciul s-a desfășurat în două reprize de câte 60 de minute, iar Dennis Man a prins prima parte a duelului terminat la egalitate, scor 0-0.
Arădeanul a primit din partea Parma Live nota de 5.50: ”Câteva faze bune, gestionează bine tranzițiile rapide, dar nu merge niciodată unu la unu și nu creează superioritate. Pare încă să nu aibă încredere deplină: sperăm că, odată cu condiția fizică, își va regăsi și încrederea”, au notat italienii.
În acest moment, șansele cele mai mari pentru transferul lui Man le are AC Torino. Potrivit jurnalistului Rudy Galetti, Torino negociază cu Parma transferul lui Dennis Man, iar prețul românului a fost setat de către gruparea de pe ”Ennio Tardini”. Parma cere suma de 9 milioane de euro.
34 de meciuri, patru goluri și cinci pase decisive a reușit Dennis Man în sezonul 2024/2025 la Parma.
D.A.