Centrul Infotrafic al Poliției Române anunță că sâmbătă, între orele 12:00 și 20:00, vor fi instituite restricții de tonaj pentru autovehiculele cu masa mai mare de 7,5 tone în 15 județe.
Măsura vine ca urmare a avertizării Cod roșu de caniculă emise de ANM. Măsura vizează protejarea drumurilor naționale, a autostrăzilor și a șoferilor în fața temperaturilor extreme.
Județele afectate
Restricțiile se aplică în județele: Timiș, Caraș-Severin, Gorj, Mehedinți, Dolj, Vâlcea, Olt, Argeș, Teleorman, Dâmbovița, Prahova, Giurgiu, Ilfov, Călărași și Constanța.
Excepțiile de la restricții
Din această interdicție sunt exceptate categoriile de transporturi esențiale sau sensibile:
- transportul de persoane;
- animale vii și produse perisabile;
- carburanți și produse sub temperatură controlată;
- echipamente de prim ajutor, poștă, apă, alimente și băuturi;
- vehicule specializate pentru salubrizare, tractări sau intervenții în caz de urgență;
- transporturi funerare și militare;
- transporturi în cadrul Sistemului Garanție Returnare (SGR).
Temperaturile ajung la 43 de grade
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, valul de căldură extremă va cuprinde sudul și sud-estul țării, cu temperaturi care vor atinge sâmbătă 43 de grade Celsius.
Bucureștiul, dar și alte regiuni din sudul țării, vor resimți un disconfort termic deosebit de accentuat, cu nopți tropicale în care temperaturile nu vor coborî sub 20 de grade.
De asemenea, ANM avertizează că urmează mai multe valuri de căldură extremă, dar și episoade de instabilitate atmosferică accentuată, cu ploi torențiale și vijelii. Prognoza detaliată, AICI.