Germania nu va urma exemplul Franței și nu va recunoaște statul Palestina

Germania nu va urma exemplul Franței și nu va recunoaște statul Palestina
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Guvernul german a exclus vineri posibilitatea de a urma exemplul Franței și să recunoască statul palestinian, estimând că acest pas necesar către soluția a două state (israelian și palestinian) trebuie să se desfășoare abia la sfârșitul procesului de pace.

„Securitatea Israelului are o importanță primordială pentru guvernul german” a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului de la Berlin, Stefan Kornelius, relatează agențiile Reuters și EFE.

"Prin urmare, guvernul german nu intenționează să recunoască statul palestinian, pe termen scurt", a indicat acesta.

Prioritatea executivului de la Berlin acum este obținerea progreselor îndelung așteptate în chestiunile cele mai arzătoare și "este dispus să crească presiunea dacă nu există progrese", a continuat purtătorul de cuvânt.

Printre punctele care necesită progrese urgent, el a menționat încetarea focului în Fâșia Gaza, eliberarea ostaticilor deținuți de gruparea palestiniană Hamas, printre care sunt și cetățeni germani, dezarmarea acestei grupări, în timp ce Israelul trebuie să ia măsuri imediate pentru a atenua catastrofa umanitară în enclava palestiniană.

Poziția Germaniei față de Israel este în continuare influențată semnificativ de sentimentul responsabilității sale istorice față de Holocaustul comis de naziști.

Franța a anunțat joi că a decis să recunoască statul palestinian, în luna septembrie la Adunarea Generală a ONU, ceea ce a provocat o reacție de condamnare din partea Israelului și a Statelor Unite.

Decizia a fost anunțată de președintele francez Emmanuel Macron, cu puțin timp înainte ca premierul britanic Keir Starmer să declare că va participa vineri la videoconferință de urgență cu Franța și Germania pe tema situației umanitare în Fâșia Gaza.

Directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, a avertizat miercuri că o "mare parte" a populației Fâșiei Gaza riscă să moară de foame din cauza ofensivei militare și blocadei israeliene.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇