Dușul bucureștenilor încă se mai află la discreția CMTEB

victor.pitigoi

Senior Editor

“A fura idei de la cineva este plagiat. A le fura de la mai mulți este cercetare” (Murphy)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

De câte ori se oprește furnizarea apei calde (și a căldurii, iarna!), cemetebiștii din CMTEB, fost RADET, ne asigură că disconfortul este cauzat de vechimea conductelor sau de neglijența unor primari generali din trecut, cărora le-a păsat mai mult de propriul interes decât de cel al bucureștenilor.

Este ca și cum ar spune: nu noi suntem vinovați de disconfortul cauzat de avarii, în care v-am băgat pe voi, bucureștenii. Vina este a celor de dinaintea noastră, a unora de dinaintea lor, a altora și mai de dinainte, cei de pe urma cărora ne-a rămas „moștenirea trecutului”.

Cu ei se cuvine să vă răfuiți pentru avarii, nu cu noi.

Dar să stăm strâmb și să judecăm drept. Nu totdeauna este vorba de avarii. Suntem într-o fază când oprirea apei calde se mai face și planificat prin intervenții tehnice, pe care compania și le-a prevăzut din timp, le-a pregătit și le-a organizat. Liderii Companiei le au incluse în agende, iar simplii executanți în planul lor de muncă. Corect. Bravo lor.

Numai că respectivele programe de intervenții planificate ale companiei sunt aduse la cunoștință din timp tuturor celor implicați, mai puțin beneficiarilor direcți, bucureștenii de rând. Pe bucureșteni nu-i informează nimeni din timp despre întreruperile planificate de furnizare a apei calde (inclusiv a încălzirii, iarna).

Astfel, nu mai departe de lunea trecută, mii de bucureșteni s-au pomenit doar cu apă rece la robinete. Și durează toată săptămâna. Brrrr!

Iar cei de la CMTEB, fost RADET, în loc să-și ceară scuze pentru că și-au permis un fel de violență fizică  asupra partenerilor lor de contract, iată ce scriau pe site la câteva minute după ce faptul s-a produs și nu înainte de a se produce, așa cum s-ar fi cuvenit în orice operațiune intervenită între doi contractanți corecți:

„Lucrări de modernizare a sistemului de termoficare a Municipiului București”. Termen estimat:  „25.07.2025 ora 23:00”.

Deci, atenție, nu este vorba despre vreo avarie, o situație intempensivă și neprevăzută, în fața căreia CMTEB ar fi fost nevoită să întrerupă brusc distribuirea apei calde către câteva zeci de mii de bucureșteni.  Este vorba de o lucrare planificată din timp, poate de astă iarnă sau din toamnă, atunci când bunii administratori de sisteme își întocmesc planul de lucru și bugetul pe întregul an ce urmează.

Fără îndoială, acest plan îl cunosc liderii CMTEB, îl știu în detaliu muncitorii, tehnicienii, specialiștii companiei. Toți sunt în temă, toți au în agendă termenele prevăzute pentru lucrare. Numai bucureștenii sunt în afară de orice transparență din partea lor. Numai ei nu știu nimic despre lucrările care le afectează  direct robinetele, igiena, confortul și chiar sănătatea. Halal!

De ce nu trebuie să știe bucureștenii ce-i așteaptă?? Din neglijență! – vor spune poate unii. Firește că pot avea ceva dreptate. Dar mi-e teamă că adevărata cauză e mai adâncă. Căci ce s-ar putea întâmpla dacă bucureștenii ar cunoaște exact lista lucrărilor de peste an, dacă ar ști în ce constau ele, la ce termen sunt prevăzute să înceapă și la ce termen să se sfârșească?

Firește, nu se întâmplă nimic, dacă termenele se respectă. Dar dacă nu? Atunci, bucureșteanul ar simți că îi este amenințată în viitor încălzirea și apa caldă. Ar sesiza autoritățile, ar informa presa, ar alerta televiziunile. Îmi permit să bănuiesc un fel de secret premeditat, anume gândit pentru a-l lăsa în ceață pe bietul bucureștean.

Firesc era ca, atunci când s-au elaborat planurile de modernizare ale sistemului de termoficare a Municipiului București, graficul acestei importante lucrări să fi fost adus la cunoștința tuturor beneficiarilor de contract, pentru ca fiecare bucureștean să știe ce și când îl așteaptă.

În funcție de grafic, unii și-ar fi montat din timp o alimentare alternativă cu încălzire electrică, la robinete (există pe piață asemenea instalații), alții poate și-ar fi programat concediile tocmai în perioadele lipsite de apă caldă, iar alții – mai modești, desigur – și-ar fi pregătit ligheanele și ibricele pentru ziua fatală când domnii de la CMTB au socotit că este potrivit ca bucureștenii să se mulțumească numai cu o spălare sumară – ca să nu zic chiar cu o nespălare.  

Că respectivilor cemetebiști nu le pasă de noi, bucureștenii de rând, asta nu mă miră. Dar nu mi se pare potrivit ca autoritățile statului, cele instalate la putere ca să protejeze de rele sănătatea noastră și cărora noi le plătim o grămadă de taxe, impozite și contribuții de tot felul, să nu bage de seamă pericolul la care suntem expuși, dacă rămânem nespălați pe vreme de caniculă.

Căci România figurează și la capitolul longevității, adică „speranța la viață”, tot în coada listei europene. Și poate n-ar fi exclus ca una dintre cauze să fie chiar igiena personală. Căci mă întreb, dacă este tratată cu atâta nepăsare în capitala țării, cum o fi ea la nivelul întregii țări?  

Logica spune că ar fi fost normal ca, atunci când se elaborează planul de mentenanță, de reparații și de modernizare pe exercițiul următor, bucureșteanul să fie informat. Nu numai pentru că acesta este beneficiarul serviciilor ci și pentru faptul că, într-un final, acesta plătește – din banii lui.

Nu era normal ca acest program, un grafic întocmit cu termene precise, să fi fost publicat în presă încă de la începutul anului? Mai mult decât atât, să fi fost prezentat ca anexă la contractele CMTEB cu beneficiarii.

Tot normal mi se pare ca acesta să conțină nu numai lucrări și termene angajate, ci – ca orice contract – și penalități pentru cazul în care contractantul nu-și respectă clauza contractată.

Numai așa ar avea ar avea autoritate bucureștenii asupra prestatorului de servicii CMTEB – prin administratorii de bloc – și chiar l-ar putea obliga să respecte un program asumat, nu o comunicare de tipul „vezi că, de mâine, îți opresc apa caldă – salutare!”

Altfel, încă mulți ani de aici încolo, ne vom consola cu „moștenirea trecutului”, atunci când ne spălăm cu apă rece și când dârdâim de frig – iarna.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇