Brazilianul Roberto Firmino, fostul atacant-vedetă al echipei engleze de fotbal FC Liverpool, a semnat un contract pe doi ani cu Al-Sadd, a anunțat clubul din Qatar pe site-ul său oficial.
În vârstă de 33 de ani, Roberto Firmino Barbosa de Oliveira a evoluat între 2015 și 2023 la FC Liverpool, alături de care a câștigat trofeul Ligii Campionilor în 2019 și a disputat alte două finale în cea mai importantă competiție europeană intercluburi (2018 și 2022).
El a fost, de asemenea, campion în Premier League (2020) și a câștigat Cupa Mondială a Cluburilor alături de ‘cormorani’, în 2019.
După despărțirea de Liverpool, în 2023, Firmino și-a continuat cariera în Arabia Saudită, la formația Al-Ahli, pentru care a marcat 21 de goluri în 65 de meciuri disputate în toate competițiile. Firmino a câștigat în mai Liga Campionilor Asiei cu Al-Ahli.