FCSB învinge Petrolul și obține prima victorie a sezonului, la capătul unui meci spectaculos

FCSB învinge Petrolul și obține prima victorie a sezonului, la capătul unui meci spectaculos
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

FCSB a învins Petrolul, sâmbătă, scor 1-0, într-un meci spectaculos din etapa a doua din noul sezon al Superligii.

Meciul a început cu o ocazie mare pentru FCSB, care a lovit bara prin Miculescu, în minutul 11, cu un șut cu efect din colțul careului. Răspunsul Petrolului a venit imediat, în minutul 13, când Ludewig a trimis puțin pe lângă poartă, cu capul, după o centrare din stânga.

„Lupii galbeni” au fost la un pas să deschidă scorul în mintutul 33, când Ludewig a recuperat o minge la marginea careului „roș-albaștrilor”, dar Târnovanu a reușit să blocheze in-extremis un șut al lui Jyry. La pauză a fost 0-0.

David Miculescu a ratat o nouă șansă mare de gol, în minutul 51, când a pus capul la o centrare perfectă a lui Ionuț Cercel, dar a trimis pe lângă poartă. În minutul 54, Darius Olaru a tras pe lângă poartă din careu, după o pasă primită pe culoar.

Paul Papp a scos de pe linia porții un șut al lui Tănase, care a recuperat o minge bâlbâită de portarul Bălbărău, l-a driblat pe goalkeeperul Petrolului, dar nu a putut înscrie, în minutul 55. Adrian Șut a trimis o lovitură de cap peste poarta lui Bălbărău, în minutul 61, dar acesta a respins in-extremis în corner.

Florin Tănase a deschis scorul pentru FCSB, în minutul 76, când a reluat cu umărul în poartă o minge centrată excelent de Ionuț Cercel din dreapta. Vali Gheorghe a ratat o mare șansă de egalare, în prelungiri, când n-a putut pune latul la o minge ajunsă în fața porții.

S-a terminat 1-0 pentru campioana României, după ce "Lupii galbani" n-au mai avut forța să "miște" tabela, astfel că FCSB obține prima victorie a sezonului din Superliga.

În urma rezultatului, FCSB acumulează patru puncte, iar Petrolul rămâne cu unul singur.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!