Un notar public şi un executor judecătoresc se numără printre cele 13 persoane care au fost reținute de poliţiştii din Constanţa pentru 24 de ore. Timp de mai mulţi ani, acestea au pus la punct un sistem prin care identificau persoane în vârstă care deţineau apartamente sau garsoniere şi le luau locuinţele, folosindu-se de acte falsificate. Imobilele obţinute ilegal erau apoi vândute fie unor cumpărători de bună credinţă.
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au anunţat, miercuri, că în cauza denumită „fabrica de moşteniri” 13 persoane sunt suspectate de săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane, constituirea unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, mărturie mincinoasă şi spălare a banilor.
O persoană cercetată este notar public, iar alta, executor judecătoresc.
Potrivit anchetatorilor, una dintre persoanele cercetate ar fi iniţiat şi constituit împreună cu alte două persoane cercetate (una notar public şi cealaltă executor judecătoresc) un grup infracţional organizat la care, ulterior, ar fi aderat, pentru diferite perioade de timp, şi alţi membri (printre care un alt notar public), în scopul de a dobândi, prin mijloace frauduloase, imobile aparţinând unor persoane vârstnice, afate în stadii avansate de degradare fizică şi psihică.
"Astfel, în perioada 2018 – iulie 2025, iniţiatorul grupării de criminalitate organizată în calitate de lider, acţionând fie individual, fie cu sprijinul unor persoane (administratori de condominii sau preşedinţi ai unor asociaţii de proprietari), au identificat persoane aflate în situaţii vulnerabile (vârste foarte înaintate şi/sau sănătate precară), care deţineau în proprietate garsoniere sau apartamente, situate în municipiul Constanţa.
Pentru fiecare caz în parte, a fost conceput un circuit complex de operaţiuni juridice, preponderent fictive, prin care s-a urmărit şi s-a realizat transferul dreptului de proprietate asupra acestor imobile de la persoanele îndreptăţite (moştenitori legali) către membri ai grupării de criminalitate organizată", a menţionat sursa citată.
Folosindu-se de calităţile oficiale deţinute, trei dintre persoanele cercetate au conferit actelor juridice încheiate aparenţa de legalitate necesară pentru a le face credibile atât părţilor implicate, cât şi terţilor.
Anchetatorii au ajuns la concluzia că această aparenţă a îngreunat considerabil demersurile persoanelor interesate de a obţine anularea actelor respective în cadrul procedurilor judiciare (în special contestaţii la executare), iniţiate pentru recuperarea imobilelor de care fuseseră deposedate în mod fraudulos.
Pentru a obține dreptul de proprietate asupra unor imobile, la instigarea liderului, notarii publici care făceau parte din gruparea de criminalitate organizată, falsificau acte autentice (procură specială, contract de împrumut) sau derulau proceduri de succesiune testamentară, pe baza unor testamente false.
Prin aceste demersuri, se urmărea obţinerea unui drept de creanţă fictiv în favoarea unui membru al grupării (cu rol de persoană interpusă) şi împotriva proprietarului de drept, care nu avea cunoştinţă despre existenţa unei astfel de obligaţii, sau transferul direct al dreptului de proprietate asupra imobilului către persoana interpusă, prin moştenire, cu nesocotirea existenţei succesorilor legali, arată IPJ Constanţa.
După ce persoanele cercetate deveneau proprietarii imobilelor, inclusiv prin mecanismul unor licitaţii organizate în cadrul executărilor silite, acestea erau vândute unor cumpărători de bună-credinţă ori succesiv între membrii grupului, pentru mascarea modului fraudulos în care au fost obținute.
Poliţiştii au reţinut cele 13 persoane, printre care un notar public şi un exercutor judecătoresc. De asemenea, anchetatorii au cerut la Curtea de Apel Constanţa arestarea preventivă a celor 13 persoane, dar şi a altor trei, care se sustrag cercetărilor, pentru 30 de zile.
De asemenea, poliţiştii au mai precizat că pentru una dintre persoanele cercetate cu funcţia de notar public, aflată într-o stare avansată de boală, nu au fost dispuse măsuri preventive, urmând a se solicita o expertiză medico-legală.