Transferat de FCSB de la Farul în această vară, Denis Alibec (34 de ani) s-a accidentat după doar câteva minute în Supercupa României, contra lui CFR Cluj (2-1, pe Stadionul Steaua).
Atacantul a fost schimbat, cu dificultăți la genunchi, și se pare că FCSB nu scapă de probleme.
Daniel Bîrligea s-a accidentat și el și e indisponibil timp de trei săptămâni, iar în privința lui Denis Alibec planează incertitudinea. Potrivit Golazo, atacantul a efectuat un RMN care n-a oferit un răspuns clar în privința gravității accidentării sale.
Se vor mai cere păreri, de la alți specialiști, privind modul în care arată concluziile RMN-ului și cum trebuie interpretate. Alibec va fi scos din programele de antrenament ale FCSB până la aflarea unei vești concrete în privința accidentării.
El va avea repaus în următoarele 10 zile, iar după acest interval va fi reevaluată situația lui medicală. I se va repeta RMN-ul și atunci se va putea avea un răspuns mai clar referitor la cât va sta pe margine, mai scrie sursa citată.