În luna iulie, Sala „Ion Caramitru” a Teatrului Național București găzduiește trei comedii care aduc pe scenă actori de top și personaje de poveste. „De toți pereții” (9 iulie), „O noapte furtunoasă” (10 iulie) și „Ce avem noi aici?” (14 iulie) promit seri de râs cu lacrimi și momente autentice de teatru de calitate. Maia Morgenstern, Carmen Tănase, Marius Manole, Mircea Rusu și Vlad Zamfirescu, sunt doar cateva dintre numele mari care vă dau întâlnire cu teatrul în serile calde de vară. O vară fierbinte merită o seară răcoritoare de teatru.
„De toți pereții”

- 9 iulie, ora 20:00 – București, TNB Sala „Ion Caramitru”
„De toți pereții”, o comedie scrisă de Alexandru Popa și regizată de Vlad Zamfirescu, aduce pe scenă o poveste savuroasă despre vecinătate, singurătate și ciocnirile inevitabile dintre lumi diferite. Într-un duplex cu grădină, două femei — Tora (Maia Morgenstern), o intelectuală retrasă, și Cora (Carmen Tănase), o pensionară energică — se confruntă într-un război domestic plin de umor și replici spumoase. Li se alătură Vigo (Vlad Zamfirescu), fiul prea mare ca să mai fie „al mamei”, și Trent (Mircea Rusu), fostul soț cu farmec și secrete. Decorul atent construit de Imelda Manu reflectă perfect contrastul dintre cele două vieți, iar distribuția de excepție transformă fiecare replică într-o experiență teatrală autentică. „De toți pereții” este o comedie care provoacă râsul sănătos, dar lasă și un ecou emoțional despre alegeri, regrete și nevoia de a fi văzut și înțeles.
„O noapte furtunoasă”

- 10 iulie, ora 20:00 – București, TNB Sala „Ion Caramitru”
„O noapte furtunoasă” revine în forță pe scenă, într-o montare semnată de Vlad Zamfirescu, care păstrează spiritul caragialian, dar îl condimentează cu arome noi, parfum de mahala și un umor irezistibil. Într-un decor vibrant și neașteptat – o bucătărie agitată în plin șantier de renovare – personajele clasice prind viață într-o comedie spumoasă despre gelozie, iubire, familie și politică. Maia Morgenstern e o Zița explozivă, Marius Manole dă un Rică Venturiano de zile mari, iar Carmen Tănase, Mircea Rusu, Niculae Urs și Vlad Zamfirescu compun un univers teatral viu, în care „sfânta Constituțiune” poate fi oricând servită la cină. Scenografia spectaculoasă și costumele pline de personalitate întregesc un spectacol alert și surprinzător, în care Caragiale întâlnește România de azi – și râde cu poftă de tot ce vede. O producție a Teatrului Concordia.
„Ce avem noi aici?”
- 14 iulie, ora 20:00 – București, TNB Sala „Ion Caramitru”
„Ce avem noi aici?” este o comedie scrisă de Lia Bugnar care îți servește porții sănătoase de râs, dar și câteva adevăruri tăioase despre singurătate, dependență emoțională și căutarea iubirii. Într-o combinație savuroasă de personaje, Carmen Tănase e mama posesivă care nu-și lasă băiatul nici să respire, Marius Manole e fiul ascultător cu fantezii de evadare, iar Maria Obretin e femeia frumoasă, singură și poate prea sinceră, venită în scenă direct dintr-un anunț matrimonial. Povestea te prinde cu umor și te lasă cu un zâmbet amar, pentru că, sub glume, se ascunde ceva foarte real.
Biletele pentru toate spectacolele sunt disponibile pe https://proticket.ro și https://fanteatru.ro/
Spectacolele sunt prezentate de Prestige Art Production, companie dedicată promovării artei teatrale de calitate.
Parteneri media: Spot media, Garbo, Kudika, Nine O’clock, Zile și Nopți, Romania Journal, Radio România Cultural, Bucuresti Business, Prahova Business, Constanta Business, Ordinea Zilei, A7 TV, Tolba de Știri, Happ.ro