Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat joi că anchetele derulate de Corpul de Control au scos la iveală cazuri în care medici din mai multe specialități au eliberat și peste 100–200 de concedii medicale într-o singură zi.
Situația, considerată imposibilă fizic, implică nu doar medici de familie, ci și specialiști din ambulatoriul de specialitate, din mai multe județe ale țării.
„Încă se lucrează în teren. Prima parte a raportului a constat într-o analiză informatică, iar acolo unde am identificat excepții și creșteri aberante ale numărului de concedii, colegii din Corpul de Control verifică punctual. Vorbim de zeci de cazuri, în care numărul de concedii medicale emise într-o zi depășește cu mult ce este posibil fizic”, a explicat ministrul.
Rogobete a precizat că, după finalizarea raportului, Ministerul Sănătății va propune intervenții legislative, în special pentru categoria de concedii medicale acordate pentru „boală obișnuită” (cod 01).
„Nu vorbim de afecțiuni grave, precum cancerul sau AVC, ci despre acele concedii frecvente, care sunt cel mai des folosite și, din păcate, cele mai abuzate”, a declarat ministrul.
Decontările către farmacii întârzie
În aceeași conferință de presă, ministrul Sănătății a declarat că decontările Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) către farmacii sunt la nivelul lunii martie.
Oficialul susține că se fac eforturi pentru recuperarea întârzierilor și speră ca, până în luna septembrie, situația să se stabilizeze.
„Situația plăților este la luna martie. Vom încerca, în funcție de disponibilul financiar, să recuperăm aceste întârzieri. Sper ca până în septembrie să ajungem la un nivel acceptabil”, a spus Rogobete.
Reprezentanții farmaciștilor avertizaseră miercuri că întârzierea plăților afectează grav aprovizionarea cu medicamente și pune în pericol accesul pacienților la tratamente esențiale.
Declarațiile ministrului au fost făcute în contextul lansării lucrărilor la noul Centru de oncologie și radioneurochirurgie stereotactică de la Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni” din București.