Nu doar despre bani, ci și despre echitate

Nu doar despre bani, ci și despre echitate
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

De ce se grăbește cu tăierile premierul Bolojan nu e greu de înțeles. Situația bugetară este cu mult mai rea decât anticipau cele mai negre dintre previziuni. Marcel Ciolacu practic nu numai că a devalizat bugetul până la ultimul leu disponibil , inclusiv rezerva pentru situații de urgență – 65 de miliarde de lei într-un an, dar s-a împrumutat la cote demente.

Iar la final, nu numai că a demisionat, dar a retras PSD de la guvernare generând un seism care a impus o celulă de criză a guvernatorului BNR și ministrului de Finanțe, care cu mare greutate au reușit să evite dezastrul.

Acum, cu deficitul la cer, ne împrumutăm cu 7,5%, cheltuiala cu dobânzile crește exponențial, economia încetinește și agențiile de rating sunt la un pas ca în august să ne împingă în categoria junk, aceea în care nu te mai împrumută nimeni nici măcar la dobânzi de cămătari.

Și, dacă asta se întâmplă, măsurile de austeritate de acum vor părea o glumă. Se va ajunge, cel mai probabil, la acord cu FMI, la tăieri de salarii, nu doar de sporuri, și la creștere de TVA nu la 21%, ci până la 24%.

Iar agențiile de rating sunt interesate nu doar cum și de unde se taie, ci în primul rând cum va fi stimulată economia, pentru că acela este motorul care te scoate din criză. E însă foarte greu să o faci fără să tai dur în alte locuri.

Aici suntem.

Sigur că lumea e furioasă, sigur că fiecare întreabă “de ce eu”, sigur că fiecare își apără propria viață și familie. Dar după devalizarea comisă de fosta guvernare soluții nu mai există. Altfel, va fi chiar mai rău.

Tactic, însă, Guvernul Bolojan nu a început bine. Primul anunț ferm de tăiere a vizat bursele de merit ale elevilor. Este rațională explicația președintelui Dan. Nu reprezintă excelență ceea ce realizează 30% dintre elevi.

Sigur că aceste burse erau și ele o formă de mită electorală. Dar ele au o anumită simbolistică: începem prin a lua de la copii, fix cei care învață mai bine, și de la educație.

Prima ordonanță a austerității a vizat tăierea unor sporuri, absolut justificată de altfel. Dar cei mai afectați sunt bugetarii cu venituri mici pentru care acest plus conta mult la finalul lunii. Nu toți bugetarii sunt extraordinar plătiți, e și aici o mitologie.

Legea salarizării este la noi un haos, ar trebui una nouă, e jalon în PNRR, dar este un proiect deocamdată abandonat. Și în această junglă, adesea era mai comod să adaugi sporuri, decât să stabilești salarii corecte. Era și o formă de dresare, sporul fiind mai volatil, în pixul conducerii.

Este greu să faci suportabile aceste măsuri cât timp partidele continuă să își încaseze subvenția, cât timp nu au căzut capete la vârful celor mai ineficiente instituții și cât timp unii dintre cei vinovați de dezastru sunt în continuare în Guvern. Dl Neacșu nu era mâna dreaptă a lui Marcel Ciolacu, de exemplu?

Când intri într-un mare război nu e indicat să deschizi deodată toate fronturile și să antagonizezi și dintre cei care puteau fi valoroși aliați, de exemplu, părinții nebugetari ai căror copii au pierdut bursele.

Până la urmă, ascensiunea extremismului în România nu a fost și nu este numai despre bani, ci și despre un sentiment de inechitate, de injustiție, de favoritisme, despre ei vs noi.

Guvernul Bolojan nu are voie să piardă asta nicio clipă din vedere. Trebuie nu doar să reechilibreze bugetul, ci și să dea sentimentul că face dreptate. Ceea ce până acum nu a reușit.

Dacă nu o va face, oricât de corecte vor fi măsurile și oricât de bune efectele, războiul va fi pierdut.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇