Plenul Camerei Deputaților l-a ales, marți, pe Sorin Grindeanu (PSD) în funcția de președinte al forului legislativ, înlocuindu-l pe Ciprian Șerban, care a preluat Ministerul Transporturilor în Guvernul Ilie Bolojan.
Tot azi, senatorii l-au ales pe Mircea Abrudean (PNL) în funcția de președinte al Senatului.
Grindeanu a obținut 201 voturi „pentru” și 20 „împotrivă”. Contracandidatul său, Ionel Goidescu, propus de grupul parlamentar S.O.S. România, a primit 20 de voturi favorabile și 201 împotrivă.
„Sunt convins că vom avea o colaborare foarte bună, în limitele democratice, astfel încât fiecare dintre noi să ne putem duce la capăt mandatele pe care le-am primit de la cetățeni, cu bună credință”, a declarat Grindeanu în plen, după anunțarea rezultatului votului.
"Vă asigur că voi ști să țin echilibrul între Putere și Opoziție, extrem de important în Parlamentul României. Vom avea un mandat plin de provocări și la Camera Deputaților, la fel cum, în mod sigur, vor fi și mandatele la Senat și, de asemenea, mandatul Guvernului Bolojan instalat ieri", a adăugat Grindeanu.
Sorin Grindeanu este președinte interimar al PSD, fost ministru al Transporturilor și fost prim-ministru care a dat celebra ordonanţă 13.
Cine e Mircea Abrudean
Mircea Abrudean (PNL) a fost susținut la şefia Senatului de coaliția de guvernare PSD-PNL-UDMR-USR și a obținut 89 de voturi „pentru” și 28 „împotrivă”.
Mircea Chelaru, candidatul AUR, a primit 27 de voturi „pentru” și 90 „contra”, iar Dumitru Manea, susținut de S.O.S. România, a fost votat favorabil de un singur senator, în timp ce 116 s-au opus.
Mircea Abrudean, noul președinte al Senatului, este un politician liberal cu un parcurs profesional marcat de funcții-cheie în administrația publică.

Născut în 1984, este absolvent al Facultății de Studii Europene din Cluj-Napoca, unde are și un masterat în Managementul Proiectelor. Are studii postuniversitare la Colegiul Național de Apărare.
Cu o carieră începută în administrația locală clujeană, Abrudean a ocupat de-a lungul anilor poziții importante precum prefect al județului Cluj, secretar general al Guvernului și șef al Cancelariei Prim-ministrului.
La alegerile din 2024, a devenit senator PNL, iar din februarie 2025 a preluat interimatul Senatului, funcție pe care a transformat-o în mandat plin în urma votului din 24 iunie.
A fost implicat în domenii strategice precum atragerea de fonduri europene, investiții străine și politici energetice. Ca senator, activează în comisii pentru energie și drepturile omului și este vicepreședinte în comisia specială dedicată aderării României la OCDE.
Parlamentul și-a schimbat garnitura
Parlamentul României și-a reconfigurat, marți, echipele de conducere din cele două Camere.
Odată cu numirea lui Ilie Bolojan ca prim-ministru și a lui Ciprian Șerban ca ministru al Transporturilor, funcțiile de președinte al Senatului și al Camerei Deputaților au rămas vacante.
Luni, membrii noului guvern au depus şi jurământul la Palatul Cotroceni.
- Guvernul Bolojan a depus jurământul. Nicușor Dan: Începem azi un nou capitol. Va fi un drum lung, sunt optimist (Video)
- Guvernul Bolojan a primit votul de învestitură: Vom face tot ce ține de noi să îi respectăm pe români
A urmat luni seara şi prima ședință a noului guvern. Iată ce decizii s-au luat