Fundașul central Radu Drăgușin, legitimat în prezent la Tottenham, continuă să apară pe lista de transferuri ai marilor granzi europeni, chiar dacă românul este în prezent accidentat.
Drăgușin a suferit o ruptură de ligamente încrucișate, care îl va lăsa departe de gazon, până în perioada august – septembrie. Dar, numele stoperului român continuă să apăra pe lista echipelor de top din Europa.
Inter Milano, unde antrenor este Cristi Chivu deja, analizează transferul lui Dragusin în această vară. El ar putea fi cedat de Tottenham în schimbul sumei de 30 de milioane de euro, atât cât este prețul stabilit de către clubul londonez, scrie presa italiană.
”În acest context, una dintre ipotezele cele mai surprinzătoare, potrivit Inter Live, îl vizează pe Radu Drăgușin. Fundașul central român, aflat în prezent la Tottenham, îi place mult lui Chivu, care îl cunoaște bine atât din motive legate de vârstă, cât și din cadrul echipei naționale.
Drăgușin a încheiat sezonul cu 28 de apariții în toate competițiile, dar nu s-a evidențiat din punct de vedere statistic. O accidentare la genunchi i-a încetinit progresul, fără însă a-i afecta viitorul.
Contractul cu Spurs expiră în 2030, dar o ofertă concretă ar putea pune clubul englez pe gânduri. Fostul jucător al lui Juventus este evaluat în prezent la aproximativ 30 de milioane de euro, iar salariul său de 2,9 milioane nu reprezintă un obstacol pentru Inter”, au scris jurnaliștii italieni de la MSN.
Tottenham îl dorește și ea de la Inter pe Yann Bisseck, deci există șansa unei înțelegeri între cele două grupări. Drăgușin se află din ianuarie 2024 la Tottenham, care a plătit 25 de milioane pentru a-l lua de la Genoa. Românul s-a accidentat în ianuarie, pe 30, la un meci de Europa League cu Elfsborg, din Suedia.
Recuperarea fundașului central decurge bine, iar așteptarea sa pe gazon este așteptată undeva la începutul toamnei.
D.A.