Autorităţile din Luxemburg au decis ca toată populaţia ţării să fie testate pentru depistarea coronavirusului, pentru a lupta mai eficient cu virusul.
Micuța țară are însă aproximativ 600.000 de locuitori, cifră de teste pe care România a depășit-o deja. Luxemburghezii vor fi testaţi câte 20.000 pe zi, în 17 centre.
Guvernul a deblocat în acest scop un buget de 30 de milioane de euro, obiectivul fiind testarea populaţiei în mod regulat.
Iniţiial, cei vizaţi de teste vor fi oamenii din domenii care necesită multe contacte cu alte persoane (industria hotelieră, restaurante, spitale). Aceşti oameni vor fi testaţi de două ori pe lună.
În Luxemburg s-au înregistrat până acum 4.105 cazuri de infectare cu coronavirus. Dintre cei infectaţi, au murit 110.
În România, până la această dată, au fost făcute de la începutul pandemiei 619.997 de teste.