Primul jucător care pleacă de la FCSB în această vară. Cu cine va semna atacantul

Primul jucător care pleacă de la FCSB în această vară. Cu cine va semna atacantul
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un fotbalist care a cucerit titlul de campion cu FCSB se pregătește să părăsească gruparea roș-albastră.

Luni, el va semna un nou contract cu o altă echipă de Superliga. E vorba de atacantul francez Jordan Gele, 32 de ani, adus iarna trecută de FCSB de la Unirea Slobozia. A marcat doar un singur gol, în 12 partide, în marele derbi cu Dinamo, dar nu l-a convins pe patronul Gigi Becali.

Gele s-a înțeles cu UTA Arad, preluată recent de Adrian Mihalcea, fostul său antrenor de la Slobozia. Acesta va fi împrumutat la UTA, iar FCSB îl poate readuce la echipă, dacă va mai fi în criză de atacanți, scrie cotidianul Fanatik.

Tot luni, Adi Mihalcea va fi prezentat oficial la Arad ca antrenor principal. Mihalcea a mai condus UTA pentru o scurtă perioadă și în 2017, în divizia secundă.

Pe lângă Gele (adus pentru suma de 300.000 de euro la campioană, în iarnă), UTA mai vrea să aducă și un fost jucător de la CFR Cluj. E vorba de Flavius Iacob (24 de ani). Fundașul dreapta a fost împrumutat în sezonul trecut de Corvinul Hunedoara la CFR Cluj. Feroviarii nu au dorit să activeze clauza sa de reziliere de 150.000 de euro.

UTA s-a despărțit la finele acestui sezon de Mircea Rednic. Tot la capitolul transferuri notăm și aducerea de către Bătrâna Doamnă a lui Dmytro Pospielov, tot de la Unirea Slobozia.

D.A.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!