Autoritățile iau în calcul inclusiv scenariul unei prăbușiri a plafonului vechii mine de sare de la Praid, având în vedere semnalele tot mai vizibile ale instabilității din subteran, a declarat ministrul Mediului, Mircea Fechet.
El a explicat că, în funcție de volumul dislocat și mai ales de viteza de desfășurare a fenomenului, impactul ar putea fi sever.
În cazul unui colaps rapid, ar putea fi eliberat un volum mare de apă din mină, existând risc real de inundații în gospodăriile din apropiere.
„Dacă discutăm despre zeci de mii de metri pătrați de volum dislocat și de minute, atunci putem fi în situația în care din mină iese un volum mare de apă. Și tocmai acela e rolul acelei linii de apărare – să apere gospodăriile oamenilor de inundații”, a declarat ministrul, la Antena3.
Pentru prevenție, autoritățile au dispus construirea de linii de apărare menite să reducă riscul asupra localnicilor.
Experți din 4 țări vin pentru evaluare
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a anunțat marți seară că experți din Spania, Olanda, Germania și Ungaria vor sosi în România începând de miercuri pentru a evalua situația de la Salina Praid și pentru a sprijini autoritățile române în identificarea celor mai bune soluții.
- Dezastru la Salina Praid. Șase milioane de metri cubi de apă s-au strâns in interior. Ce spun autoritățile
- Nicușor Dan a cerut Corpul de Control la Praid și anunță primele măsuri pentru mineri și localnici (Video)
Aceștia trebuie să răspundă la trei întrebări esențiale: dacă există vreun risc pentru populația din zonă, care este impactul asupra mediului și ce se întâmplă cu salina în sine.
România activează mecanismul european
Departamentul pentru Situații de Urgență a activat mecanismul de sprijin european pentru Salina Praid, închisă din cauza inundațiilor și riscului de prăbușire a planșeului vechii mine.
România a transmis Comisiei Europene lista cu specialiști și echipamente necesare pentru expertiză minieră, pentru a evita greșelile din trecut și a folosi resursele eficient.
”În seara asta am avut videoconferinţă cu Comisia Europeană, cu cei 8 experţi selectaţi ca să vină în România, ca să sprijine experţii noştri. Vom avea experţi din Spania, din Olanda, din Germania şi din Ungaria, care vor veni în România, vor începe să sosească de mâine după-masă şi vor sta la dispoziţia noastră mai multe zile, bineînţeles, lucrând în comun cu experţii noştri, pentru a veni cu recomandările finale care trebuie să fie puse pe masa premierului şi pe masa Guvernului, pentru a lua deciziile în consens cu recomandările care vin”, a declarat Raed Arafat, la Antena3.