În prima sa adresare de la ceremonia din Parlament, Nicușor Dan a susținut un discurs mult mai auster și mai tehnic decât sunt îndeobște mesajele către națiune, dar tocmai aici e miza: președintele i-a dat în vileag, în direct, pe cei care pot servi interesul național, printr-un guvern susținut de o majoritate parlamentară, sau se pot eschiva de la binele general.
La prima vedere, discursul din Parlament a părut lipsit de proiect.
Tocmai despre asta nu a fost: nu a fost despre un proiect de țară, nu a fost despre o reformă cu majuscule de care președintele să-și lege numele, într-o notă de subsol a istoriei. De altfel, știm unde au dus astfel de vanități prezidențiale: după ce a trântit România educată chiar și pe masa CSAT, ca pe un palton aruncat pe o capotă, Klaus Iohannis a lucrat cot la cot cu PSD-ul lui Liviu Dragnea, mai întâi, mai apoi al lui Marcel Ciolacu și compania, pentru a discredita major reprezentarea politică, încrederea în instituții și capacitatea statului de a servi atât binele general, cât și adevărul.
Nefiind despre promisiuni reformatoare și nepunând în circulație un singur proiect de țară, prima adresare a președintelui a fost, de fapt, o ședință publică de guvernare a țării. Președintele a vrut să facă portretul țării pe care o ia în primire, în fața parlamentarilor, public, astfel încât să fie limpede că procesul-verbal de primire îi privește și implică pe toți. Așa se explică temele care țin prin excelență de responsabilitatea Guvernului și pe care președintele nu le poate rezolva, dar poate veghea, constituțional, la felul în care Guvernul va lucra pentru interesul public sau nu.
Doar că Guvernul nu este o emanație a voinței prezidențiale, ci este responsabilitatea directă a partidelor parlamentare pro-democractice și aici e mănușa aruncată de președinte: interesul public, spune el, cere ca partidele pro-democratice să formeze o majoritate solidă care să susțină Guvernul.
Cine fuge de această responsabilitate, fuge de rolul de a servi intersul public și binele comun. Altfel spus, toate eschivele PSD de a trece în opoziție, după ce poartă responsabilitatea aducerii țării în criză financiară și în criză socială, apăsată de riscul extremismului politic, sunt devoalate și expuse.
"Este în interesul național ca România să aibă un Guvern susținut de o majoritate parlamentară. Este în interesul național ca această majoritate să-și asume reformele fiscale de care România are nevoie. Este în interesul național ca România să transmită piețelor financiare mesajul de stabilitate. Este în interesul național ca România să transmită mediului investițional un semnal de deschidere și de predictibilitate. Cer partidelor politice să acționeze în interesul național care urmează.
Nu va fi despre trecut, este despre viitorul imediat al României, și nu este despre calcule politice, este, repet, despre interesul național, și sunt convins că românii vor evalua în consecință."
Dar acest discurs auster și lipsit de măreția așteptată, în contextul unei dezbinări sociale masive și mai ales întreținute de actori politici maligni, de la Rusia la actorii interni de sorginte extremistă, a mai avut un efect: dezvrăjirea și scoatea președintelui din registrul mesianic. Angajamentele sunt mult mai tehnice, prozaice, de zi cu zi: sănătate, securitate, educație, combaterea violenței domestice, corectarea deficitului. Or, tocmai aici e de căutat unitatea: fără o educație unitară, care înseamnă și drumuri, si bugete, și resurse umane, și politici sociale integrate, pixelii României vor fi tot mai îndârjiți și mai manipulabili.
Beneficiul dezvrăjirii stă în mutarea accentului pe responsabilitate: președintele poate să facă multe, dacă majoritatea parlamentară nu pune bețe-n roate unei guvernări în slujba interesului public, într-un context de criză financiară, de securitate și socială masivă.
În acest sens al dezvrăjirii și al dislocării mesianismului, e de remarcat rolul pe care noul președinte îl acordă culturii și nu în sens elitist sau pur academicianist, ci al reabilitării accesului tuturor cetățenilor la centru și ceea ce este perceput a fi privilegiile acestuia. Mai mult, una dintre cauzele deturnării extremiste a unei părți din societate este alimentarea subculturii unui naționalism gregar, uzurpat într-un discurs suveranist care presupune cetate închisă și asediată, nu deschisă Europei și lumii.
"În ceea ce privește zona culturală, este nevoie de un program național de acces la cultură și educație prin cultură, este nevoie de o susținere a culturii contemporane și a dialogului cu administrația, de promovare a culturii române contemporane, ca resursă de prestigiu în plan internațional, și de punerea în valoare a patrimoniului național din nou ca resursă de prestigiu pentru România în plan internațional".
La prima vedere, discursul președintelui a părut a fi insuficient, pentru că elementele lipsă, în termeni de speranță socială și proiecte care să refacă unitatea socială, trebuie adăugate de partidele politice și Guvernul pe care îl vor forma.