Cristi Chivu rămâne cu Parma în Serie A după o ultimă etapă nebună în Italia

Cristi Chivu rămâne cu Parma în Serie A după o ultimă etapă nebună în Italia
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

AC Parma, formație antrenată de Cristi Chivu, unde joacă românii Valentin Mihăilă și Dennis Man, s-a salvat miraculos de la retrogradare, după ce era condusă la pauză cu 2-0 de către Atalanta.

În ultima etapă din Serie A, Parma mergea la Atalanta în deplasare și era obligată măcar să facă punct, într-o luptă disperată de la distanță cu rivalele Lecce și Empoli. Și totul a început cum nu se poate mai prost, Atalanta, cu deja antamatul loc 3, marcând de două ori rapid, prin Danielle Maldini.

Cristi Chivu a făcut câteva mutari fabuloase la pauză, iar nou-intrații Hainaut și Ondrejka au marcat de trei ori, ultimul printr-o dublă, consfințind o victorie cu 3-2 care salvează Parma.

Parma termină campionatul pe 16, cu 36 de puncte, iar Empoli și Venezia (cu portarul Ionuț Radu pe teren) au retrogradat după rezultatele de azi, Monza fiind demult obișnuită cu gândul lui Serie B.

Notabil pentru ultima etapă este și calificarea lui Juventus în Champions League, după victoria cu 3-2 în fața Veneziei. Roma și Bologna vor merge în Europa League, iar Fiorentina în Conference, gruparea viola câștigând azi cu 3-2 în fața lui Udine, profitând de eșecul lui Lazio cu Lecce.

Lazio și Milan nu vor juca în Europa sezonul următor.


Urmărește-ne pe Facebook 👇 și află cele mai tari știri din fotbal!