O gaură neagră s-a trezit brusc după zeci de ani, iar acum fascinează astronomii

O gaură neagră s-a trezit brusc după zeci de ani, iar acum fascinează astronomii
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Deși mulți cred că găurile negre supermasive consumă materie în mod constant, acești monștri ai Universului pot petrece mult timp în stare inactivă. O dovadă bună în acest sens este gaura neagra din inima galaxiei SDSS1335+0728, aflată la 300 de milioane de ani-lumină de Pământ, în constelația Fecioarei.

După ce a fost inactivă timp de zeci de ani, gaura neagră s-a luminat brusc și a început să producă emisii fără precedent de lumină în raze X.

Primele semne de activitate au fost în 2019, atunci când galaxia a început să strălucească pe neașteptate, fapt ce a atras atenția astronomilor. După ce au studiat-o, oamenii de știință au ajuns la concluzia că schimbările neobișnuite observate au fost cel mai probabil produse de ”reactivarea” găurii negre.

Astfel, regiunea luminoasă și compactă din centrul galaxiei a intrat acum în categoria de nucleu galactic activ, relatează Phys.org.

Apoi, în februarie 2024, echipa condusă de Lorena Hernández-García, cercetător la Universitatea Valparaiso din Chile, a început să observe explozii de raze X la intervale aproape regulate.

”Acest eveniment rar este o șansă pentru astronomi să observe comportamentul unei găuri negre în timp real (...). Fenomenul este cunoscut ca erupție cvasiperiodică sau QPE. Acestea sunt evenimente de scurtă durată, iar acum a fost prima dată când am observat un astfel de eveniment la o gaură neagră care se trezește”, a explicat Lorena Hernández-García.

Oamenii de știință spun că exploziile de raze X de la această gaură neagră sunt ”de 10 ori mai îndelungate și de 10 ori mai luminoase decât în cazul unei erupții cvasiperiodice tipice”, după cum a precizat Joheen Chakraborty, doctorand la Institutul de Tehnologie din Massachusetts (MIT) din SUA.

”Fiecare dintre aceste erupții produce de 100 ori mai multă energie decât am văzut vreodată în altă parte. Erupțiile prezintă de asemenea cea mai lungă cadență observată vreodată, de aproximativ 4,5 zile”, a mai spus acesta.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇