Gică Hagi a primit o veste excelentă la Farul în finalul de sezon.
Printr-un comunicat oficial, Farul a anunțat că a primit, în cele din urmă, licența pentru participarea în cupele europene, în cazul în care se va califica.
Vestea excelentă vine după un succes important pentru Farul, 1-0 pe terenul Petrolului, victorie care o apropie de locul de baraj pentru Europa.
„După superba victorie de la Ploiești, 1-0 cu Petrolul, în urma căreia formația noastră abordează cu mult mai multă încredere finalul sezonului, în care dorește clasarea pe un loc care să-i permită disputarea partidei de baraj pentru calificarea în Conference League, suporterii constănțeni au un nou motiv de bucurie.
«Admite apelul declarat de FCV Farul Constanța S.A împotriva Hotărârii nr.3/17.04.2025 pronunțată de Comisia pentru acordarea licenței cluburilor. Modifică hotărârea apelată în sensul admiterii cererii de acordare a licenței și acordă licența clubului FCV Farul Constanța S.A pentru participarea la competițiile de club UEFA pentru sezonul competițional 2025-2026. Definitivă și executorie»
Astfel, așa cum era de așteptat, Comisia de Apel pentru acordarea licenței cluburilor a transmis, astăzi, clubului Farul Constanța, că are dreptul de a participa în ediția 2025-2026 a cupelor europene. Pentru a putea disputa barajul de calificare în Conference League, Farul trebuie să termine acest sezon pe unul din locurile 1-4 din play-out”, au scris cei de la Farul Constanța pe site-ul oficial al clubului.
Deși Farul, echipa condusă de Gică Hagi, figura inițial printre cluburile eligibile, procesul a fost complicat de absența unor documente din dosarul depus.